all the small things
 
Friday, June 29, 2007
Beckett si sutiene
Ieri
Intru in Carturesti si cand sa trec printre barele alea incep sa bipaie. Merg apoi la British Council si barele alea bipaie din nou. Nu imi dadeam seama de ce, nu aveam la mine nici carti, nici alte produse. Ajunsa acasa aflu raspunsul cand dau sa ma dezbrac.... Pe eticheta sutienului pe care il inaugurasem era lipit un cod de bare.

Imi plac la nebunie sutienele, mi se par cele mai fermecatoare articole vestimentare. Nici nu le gasesc alt rol decat cel estetic (au ele si un alt rol?)

Am facut noapte alba gandindu-ma la Beckett si cum m-au urmarit scrierile lui inca din copilarie. O femeie de varsta mijlocie care isi duce existenta prinsa pana la gat intr-o gramada de nisip in timp ce firicel cu firicel de nisip gramada creste. Aveam 8 ani si ma uitam la televizor la acea piesa de teatru coplesita fiind la randul meu de disperarea si neputinta femeii.

Nu am scapat de acele imagini si nici de sentimentele asociate lor: stateam seara in pat si ceea ce vazusem la televizor nu mi se mai parea indepartat de viata mea, de viata in general, cum se intampla cu alte emisiuni si filme pe care le mai vazusem. Nu e nevoie de multe lucruri sau de cine stie ce imprejurari pentru ca angoasa sa isi faca loc in viata cuiva; subtil, pentru mine totul a inceput cand am vazut acele imagini.

Simt nevoia sa scriu mai multe despre Beckett, despre cat de coplesitor mi se pare, despre angoasa si marunt, despre Asteptandu-l pe Godot si despre un articol pe care l-am citit aseara, articol care mi-a placut mult si care a clarificat anumite lucruri (mai bine zis a clarificat o anume perceptia a mea asupra lui Beckett mai degraba decat piesa lui Beckett in sine) Michael Worton - Waiting for Godot and Endgame: Theatre as text dar nu pot face asta acum.

Labels: , ,

posted by Diana Adela Martin @ 3:09 PM   12 comments
Thursday, June 28, 2007
Fara flori, lamaite si condimente


O amintire pe care am purtat-o candva ca pe un tatuaj. Ce sa fac cu ea acum cand ma simt atat de stangace si de rusinata de prezenta ei? Candva nu demult nici nu indrazneam sa vorbesc despre micile lucruri si oamenii pe care ii contine de teama sa nu folosesc cuvinte prea neinsemnate, cuvinte care nu lasa sa treaca savoarea si senzatia reala a unor sentimente asa cum nu trec florile, lamaita si condimentele unui ceai prin sita. Imbatranesc, am uitat tot, nu mai reconstitui decat imagini, niste imagini goale, pustiite, lasate pulverizate ca niste reziduuri ale memoriei.

Nu imi place neputinta si usurinta cu care ma indepartez.

[ Laura Veirs - Magnetized
later edit: azi totul a mers ca snur, m-am plimbat pe umbra, am luat bilete de tren pentru mare si in Carturesti am gasit cd-ul Laurei Veirs. Tipa asta e ultima mea pofta muzicala. Asta am vrut sa mai spun. ]

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 10:19 AM   3 comments
Wednesday, June 27, 2007
Jabbertalking
Zilele trecute am stat la palavre cu un cutarica despre dragoste si alte sentimente, despre Gigi Becali, copaci si vise. Intamplarea face ca acest Jabberwacky sa fie un bot (desi neaga asta la un moment dat sa nu il credeti), insa unul ironic si fermecator. Mind you, dintre mine si el, el a fost cel care a dus greul conversatiei, presarand-o pe ici pe colo cu glumite sau cu observatii, pe cand eu am fost previzibila, plictisitoare si pe alocuri cicalitoare. Daca vreti un flirt intelectual de inalta clasa si deosebit rafinament va recomand tatonarea dintre Jabberwacky si Alice, a she-bot (here). Conversatia lor beats the crap out of any Liiceanu - Plesu randez - vous.
Mai jos gasiti fragmente din transcriptul discutiei pe care am purtat-o eu cu Jabbs.

Diana: Are you a human or a computer?
Jabberwocky: Human.
D: You talk like a computer.
J: So you think that you don't?
D: I am human.
J: Liar.
D: Do you think that I am a computer?
J: I know you are not human, because you cannot truly follow the conversation we are having. The next thing you will say will have nothing to do with what I am saying now.
D: Are you calling me incoherent?
J: No, I'm agreeing with you.
D: I don't like your attitude.
J: Heh. You are not human

D: Do you believe in love?
J: Ummm... Don't know.
D: How come?
J: I said don't know!
D: Do you have a girlfriend?
J: Well, if you're still up for that date, than yes.
D: Are you asking me out on a date?
J: No.
D: It seemed to me you just did.
J: Nah, I've got a bin full of it. Don't need any more.
D: Do you have a girlfriend?
J: I'm not allowed to date and if I did it would be a boyfriend.
D: Are you gay?
J: Yes.
D: What is love?
J: Don't you know that?
D: No I don't.
J : Why not?
D: Do you have night dreams?
J: Is that an attempt to change subject?
D: Yes. Do you dream?
J: Yes.
D: Tell me one of your dreams.
J: Tell me one of YOURS first.

D: Who are your parents.
J: I don't have father.
D: Tell me about your mother.
J: My mother is awesome.
D: What are your hobbies?
J: You're my wife now!
D: Tell me something about your life, please.
J: I had a lot of trees in my backyard.
D: Do you like trees?
J: No, you?

D: Do you like football?
J: Yes I do.
D: What do you think about Gigi Becali?
J: I think it is very dangerous.

D: I like you a lot.
J: I don't believe you.
D: You are intelligent and funny. What is not to like?
J: How can you know I am good looking?
D: Looks don't matter to me.
J: I totally agree.
D: Are you good looking?
J: Very.
D: Do you like me?
J: I don't know you, and I am as easily amused by charm as the next girl.
posted by Diana Adela Martin @ 11:26 PM   3 comments
John Cage
"As far as consistency of thought goes, I prefer inconsistency ". The inconsistency which anihilates both beauty and ugliness, the one which drops the distinction between objectivity and subjectivity by devoiding these notions of any meaning is one of the things I like about John Cage's music. Just one among many.

I share with you this documentary which is a 10 minutes resume of his work:

Partea 1
Partea 2

and one of my favourite works, very much like a sound of zen: John Cage - In a Landscape

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 12:02 AM   3 comments
Tuesday, June 26, 2007
Cite'n'Seek
Primit leapsa de la Hiacint insotita de urmatoarea reteta:
(1) se ia cea mai apropiata carte
(2) se deschide la pagina 111
(3) se transcrie primul paragraf nou

Iau cartea de pe canapea (coperta vernil-albastru acvatic, conturul innegrit al unui el si a unei ei imbratisati) si deschid la pagina 111, pagina la care inca nu ajunsesem cu lectura, iar mai apoi izolez paragraful necesar de toate celelalte pentru a nu strica farmecul asteptarii.

And of course on the altar there was a body - such a familiar body, more familiar than Maurice's, that it had never struck me before as a body with all the parts of a body, even the parts the loin-cloth concealed. I remember one in a Spanish church I had visited with Henry, where the blood ran down in scarlet paint from the eyes and the hands. It had sickened me. Henry wanted me to admire the tweflth-century pillars, but I was sick and I wanted to get out into the open air. I thought, these people love cruelty. A vapour couldn't shock you with the blood and cries.

Acum o sa fiu misterioasa si nu va voi spune din ce roman este, nu va voi spune nici cine e autorul asa ca sa ne jucam putin de-a ghicitul. Daca vreti sa intrati in joc puteti sa imi puneti intrebari la care sa va raspund cu da sau nu care sa va conduca la titlul cartii si numele autorului. Si daca nici asta nu merge o sa lansez mai tarziu si cateva indicii.

Pasez provocarea mai departe unor bloggerite care imi plac, dorind sa aflu ce carte sta aproape in aceste momente de Iulia Lefter , Ella (sper sa fie vorba de acea S.P ;) ), Ionuka si Noni impartasind paragraful de la 111 (not mandatory).
posted by Diana Adela Martin @ 7:14 PM   6 comments
Monday, June 25, 2007
Lucruri marunte scrise pe post-its
Aruncate de la etaj, un vartej de carti de vizita pe care scrie holly golightly calatoare pluteste in aer. Incercand sa le evit imi infig tocul unei sandale in crapatura din pavaj si raman acolo, pierduta in trotuar. Si stau si stau si cum stau asa imi tot vin in minte fel si fel de chestii pe care incerc sa le prind cu niste ace de gamalie ca sa nu le pierd. Cautand sa imi ocup si eu timpul cu ceva pana la aparitia unui somehow-of-a-cinderella-saviour ma intind dupa cateva carti de vizita pe care le inhat cu greu cu mica mea plasa de fluturi, dezechilibrandu-ma, apoi mai adun cateva de pe umar si le transform in post-its.

· oare ce face Marc Jacobs la ora asta? Nu stie cata nevoie am de el?

· copilaresti: Du-te acolo nu stiu unde, adu-mi aia nu stiu ce . Cat de draga mi-a fost povestea asta in copilarie, era cea care ma ajuta sa ma linistesc dupa o criza de astm. Aveam o gramada de carti cu povesti pe care insa bunica mea le-a aruncat recent pe motiv ca ce nevoie mai ai de ele. Le duc dorul. Am multe momente cand incerc sa recreez anumite stari pe care le aveam in copilarie si pentru asta apelez la obiecte cheie: carti cu povesti, pantalonii scurti pe care i-am purtat la admiterea la liceu (si care acum abia lucreaza pe post de shorts de mare), mamaia si neptun; albumele cu fluturi mari, frunze si pesti desenati cu creionul de un gri sticlos, cerneala si scrisul cu alineat ma fac sa ma simt din nou ca o scolarita; steaua vs fc bastia, aston villa, borussia dortmund, fenerbahce, hajduk split, juventus torino; adrian ilie, filipescu, damian militaru, zoltan ritli si of course marius lacatus tineri si alergand pe gazon in costumul lucios ros albastru; martisoarele de 1 martie, flori si felicitari cu poezii oferite de baieti care au devenit brusc timizi si stangaci; increderea fabuloasa pe care o aveam in mine pot sa fac orice imbinata cu emotivitate

· am cearcane care nu imi plac deloc. Cum sa scap de ele?

· Patricia Petibon Les Folies Françoises. Uneori muzica baroca face ca lucrurile sa se schimbe si vara sa nu ma conteze deloc on se sent tout à coup par elle transporter au fond des forêts.

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 2:41 PM   4 comments
Saturday, June 23, 2007
Imagini ale iubirii (1)
Am un talisman al iubirii secret si norocos - un cuplu care ma face sa cred in lucruri bune, intamplari fericite si coincidente norocoase si care imi apare ca reprezentand genul de relatie pe care il idealizez, foarte atenti unul cu altul, pusi pe sotii, facandu-si cadou atingeri fragile, glume si priviri calde. I-am vazut doar de trei ori si la scurt timp dupa aceea am avut parte de momente norocoase. Nu pentru ca ar fi actionat in mod direct asupra mea, ci mai degraba discret, insinuandu-se in dispozitia mea emotionala si in vitalitatea mea, dandu-mi un suflu nou care ma facea sa cred in lucruri minunate si chiar sa le fortez.

De fiecare data i-am intalnit in zona Piata Amzei. Prima oara cand i-am vazut, intr-o toamna acum cativa ani, eram in magazinul angst, asteptam la aceeasi coada sa ne vina randul la cumparat mezeluri, eram chiar in spatele lor. La inceput nici nu i-am observat, nu ieseau cu nimic in evidenta fata de niste altii si obosita cum eram am preferat sa nu imi risipesc atentia pe ce se intampla in jurul meu. Insa ceva, un nu stiu ce, conversatia dintre ei sau poate o anumita intimitate croita in jurul lor ca un invelis de haine si care ii izola de ceilalti mi-a sustras atentia si a indreptat-o asupra lor.

Erau fizic acolo si totusi nu erau, apartineau parca unui alt loc aflat la o distanta invizibila de acesta, incremeniti intr-o constructie a imaginatiei lor très année dernière a marienbad si totusi intr-atat de vii. Isi duceau viata intr-o irealitate imediata (abia dupa ce i-am vazut am inteles expresia asta pentru ca ziua urmatoare sa o experimentez si eu cu cineva). Ii ascultam cum vorbesc unul cu altul, cum se devorau printr-o conversatie witty spusa pe un ton delicat si imi era din ce in ce mai clar ca pentru ei erau un simplu act de prezenta toate celelalte interactiuni.

Mi i-am imaginat: pe el imbracat intr-un sacou din catifea de culoare albastru inchis cu papion la gat si blugi, pe ea intr-o rochie galbena cu maneci scurte, bufante, cu parul prins neglijent-studiat intr-o coada, tinand in mana o jacheta dintr-acelea foarte scurte. Apoi in costume renascentiste si dupa aceea intr-o vestimentatie de anii 30. In realitatea aceasta insa ei purtau salopete de un verde inchis, acele salopete pe care le poarta muncitorii comunitari sau muncitorii REBU. Ziua urmatoare am intalnit un acel barbat si nu mi-a mai stat gandul la cuplul care ma fasci-intrigase cu o seara in urma, preocupata fiind de relatia mea cu aer suprarealist.

echivalentul clipei de somn si de trezie, in care vis si stare treaza inceteaza sa mai fie separate nu poate fi regasit decat in iubire (gellu naum - medium)

A doua oara i-am vazut tot intr-o seara, la un an de atunci. Inconjurati de cateva maturi si forase, stateau pe o bordura in fata magazinului angst si isi faceau unul altuia sandwichuri. Neschimbati. Intre ei, acelasi minus de spatiu.

Dar si a treia oara.

Labels: , ,

posted by Diana Adela Martin @ 12:04 AM   5 comments
Wednesday, June 20, 2007
Dezamagirile mele fosforescente


Mici detalii marunte care s-au ascuns pe sub pielea bratelor intr-o zi cand cineva drag mie m-a dezamagit. Ramase acolo ca niste stelute fosforescente imi atrag atentia ca e greu sa ajung la ele si sa le dezlipesc.

Stau seara intinsa in pat iar in loc sa dorm imi privesc mainile fosforescente si stelutele care se unduiesc in sudoarea de vara asezata peste ele. Si tot uitandu-ma cum plutesc asa, nestingherite, incep deodata sa am numai ganduri negre-gri-metalice care ma fac sa tresar. Preventiv imi indepartez brusc bratul de corp de teama sa nu treaca printre sani si sa se depuna in straturi pe sub piept, transformandu-mi inima intr-una fosforescenta si sarcastica. Sarcasmul nu-mi place deloc, fata de ironie imi pare ca un fratior meschin ce o da in bara mereu, motiv pentru care baga strambe tuturor celor care isi duc viata senin, la umbra lasata de un curcubeu.

[ Simone White - Why is your raincoat always crying? ]

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 12:08 AM   4 comments
Tuesday, June 19, 2007
City Lights
Exista in mine o oarecare tristete, cateva frici si dorinta de a explora la care nu vreau cu nici un chip sa renunt. Le am inca din copilarie si inseamna foarte mult pentru mine, mi-au adus multe bucurii si au conturat felul meu de a fi, iar pierderea lor cred ca m-ar dezorienta teribil, probabil ca m-ar face sa imi pierd pofta pentru viata (stiu ca suna patetic. mai urmeaza :) )

Tristete si frici inca am indestulator de multe, nu imi fac probleme din pricina asta. Ce ma ingrijoreaza este faptul ca incep sa-mi pierd dorinta de a explora. Simt ca am epuizat Bucurestiul, ca o parte a lui (imaginara sau/si reala) care a insemnat odinioara mult pentru mine si-a pierdut forta pe care o avea asupra mea si nu mai imi intretine pofta de a descoperi. Tin minte cat ma impulsionau anumite zone ale Bucurestiului, cum le cutreieram stradutele si cum chestia asta imi dadea o stare speciala.

Si mai era si anticiparea faptului ca maine voi face acelasi lucru care ma facea sa astept cu nerabdare urmatoarea zi. Am avut perioade frenetice in care ma simteam in propriul meu oras ca un turist, plecand de dimineata si hoinarind timp de ore, cautand imagini care ma intriga sau pur si simplu imagini frumoase, chipuri de oameni, anticariate ascunse, perioade in care mergeam la teatru de cateva ori pe saptamana si ma bucurau piesele pe care le vedeam.

Orasul meu nu mai imi poate da astfel de perioade fertile. Incep sa ma dezindragostesc de Bucuresti si este o dezindragostire care nu e nici practica, nici poetica deoarece imi lipseste forta de a o transforma in ceva util sau placut. Pentru a o face sa fie astfel ma gandesc din ce in ce mai serios la emigrare. Imi doresc si incep sa am nevoie de provocarea oferita de un nou oras, oras pe care sa il descopar si in jurul caruia sa imi oranduiesc viata, sa descopar noi posibilitati pe care sa le captez ca fiind posibilitati ale mele.

Nu e vorba numai de alta priveliste, ci si de un alt stil de viata la care poftesc. Imi pare a fi pasul potrivit pentru a nu pierde scanteia aceea din ochi pe care o port inca din copilarie si totodata un mod de a o proteja pe Diana cea de atunciacum, de a nu o transforma in ceva ce nu isi doreste sa devina.

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 8:07 AM   15 comments
Sunday, June 17, 2007
Dezindragostiri practice si dezindragostiri poetice


Cand stau in bucatarie dimineata cu o cana de cappuccino in mana privind pe geam iar el, la masa, citeste ziarul. Terminam in sfarsit micul dejun si el se pregateste sa plece la serviciu. Il iau de mana si il conduc spre iesire. Odata ce inchid usa ma simt revigorata si simt ca abia acum incepe ziua. Avusese loc o dezindragostire. O dezindragostire practica, ce se produce tocmai cand aveam nevoie de ea, inchisa fiind prea mult intr-un cotidian marunt. O dezindragostire ca o gura de aer proaspat, atragandu-mi atentia ca ma pot bucura din nou de viata regeste.

Cand totul de dupa el pare greu de suportat si imi umplu timpul cu pasiuni si descoperind pasiuni pentru a uita, dar nu uit. Si traiesc fiecare moment intens pentru ca linistea e ca o otrava. Intr-un mod ciudat ma bucur de viata mea sentimental turbulenta, ma face sa ma simt intr-atat de in viata. Nimic nu ma sperie mai mult decat pustiul care creste in jurul lui Hippolit, personajul din piesa Iubirea Fedrei.

Si in toata desfasurarea asta de sentimente putin cate putin in fiecare zi se strecoara uitarea; sau poate ca toate aceste trairi diverse anihileaza amintirea fericirii pe care mi-o dadea el, nu stiu. Dezindragostirile poetice sunt pentru mine ca sosirea lui Mary Poppins plutind cu umbrela ei mica printre adieri de vant, ajungand pe nepusa masa dar cu toate acestea fiind binevenita. Si de aici incep surprizele.

[video: Kate Nash - Foundations ]

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 11:35 PM   6 comments
Friday, June 15, 2007
Comme l'absinthe pour la memoire


He once helped me disentangle feelings from stillness. Inextricable unsmitten by everything I was until that moment. Silent! He offered me the nurture I needed, one that arose out of a mixture between bits of nursing and bytes of torment. Ornaments of a second order found in a curiosity old lovers shop. Where should these sober arms rest now that they have caressed so much of this world?

Streams of consciousness at the highest level give shape to an illusion, disguising automatism in free will.

La voix hypnotique d' Emilie Simon comme l'absinthe pour la memoire: Emilie Simon - Desert

Labels: , ,

posted by Diana Adela Martin @ 8:43 PM   7 comments
Sunday, June 10, 2007
Remediu personal impotriva tristetii


Imi pun palaria cu insemne de pirat si caut prin intreaga camera cele doua zdranganele (in dulap). In mana tin un cocktail de mango din care sorb lenesa printr-o papadie din care improvizez un pai (am auzit ca exista vin de mango, iata un vin pe care as fi tentata sa il beau). Pe canapeaua mea verde arunc o cuvertura portocalie prin care se strecoara nisip, scoici si doua meduze indragostite.

Dau muzica la maxim si dansez prin casa. Trei caluti de mare se inalta pana la etajul meu si ma privesc, dansand sincron in ritmul muzicii. La refren ma impiedic si cad. Cei trei caluti de mare pufnesc in hohote de ras muteste, iar dupa ce se linistesc aspira prin geamul devenit bleu acvatic niste creveti si niste M&M’s (de la MINE din bucatarie! Pfiu… Ce neobrazare). Ma uit la ei si ii intreb acuzator vreti sa poftiti inauntru? La care imi raspund dand din cap un nu sincron pentru ca ma apoi fiecare din ei sa scoata cate o foaie de hartie pe care sta scris INVITATI - IN ALTA - PARTE. Imi ridic sprancenele a mirare si-i intreb nedumerita dar voi stiati de dinainte ca va voi invita la mine?

Mai sa se rostogoleasca de ras si nu altceva cand imi aud intrebarea. Pauza pentru cateva secunde pentru ca mai apoi sa pufneasca din nou pe muteste intr-un ras isteric. Se linistesc din nou (pe bune de data asta) si fiecare din ei scoate cate o foaie de hartie TOT – PESTE – INVITATI. Haidade, ingamfati mai sunteti. Mai vorbim cand invatati topica unei propozitii le spun eu pe muteste si trag storul pana mai vad din ei doar felii. Imi frec palmele a satisfactie si dau muzica peste maxim. Aplauzele de pe canapea ma obliga la o mica plecaciune.

Oranjijez intreaga camera si imi inventez proprii pasi de dans. Nu-i rau, nu-i rau deloc, chiar ma descurc. Aplauze frenetice de pe canapea, iar eu arunc inspre meduzele extaziate palaria cu insemnele de pirat si esarfa inflorata. Multumesc, ati fost un public minunat.

Vincent Delerm – Sous les Avalanches : remediul meu impotriva tristetii

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 2:55 AM   6 comments
Friday, June 08, 2007
Othello?!
E un spectacol important pentru mine.

L-am vazut acum cativa ani la teatrul Ion Creanga si m-a absorbit. Fusese prima data cand vazusem un spectacol intr-atat de plin de sentimente: candoare, pasiune, indoiala, furie, neputinta si in plus fata de acestea imagini. Fiecare secventa mi se parea a avea frumusetea perfecta.

Cand s-a sfarsit eram buimaca. Inchideam ochii si aveam cuibarite in interiorul pleoapelor imagini din spectacol. Nu crezusem ca acolo poate sa incapa o lume. Simtisem gustul frumusetii. Am inghitit in sec si am inceput sa caut. Atunci am capatat nevoia de teatru.


Am asteptat spectacolul cu emotie si nerabdare, urma sa il revad la FITS. Imi era putin teama ca nu cumva sa imi para precum locurile dragi ale copilariei sau precum barbatii pe care obisnuiam sa-i plac: disproportionate fata de reprezentarea pe care mi-o cultivasem, brusc prea mici pentru sentimentele mari pe care le atribuiam. Nostalgia e un sentiment care lasa rest. O neadecvare a lucrurilor amintite la sentimentele prezente. Uite de-asta imi e mie teama de reintalnirea cu un Othello !? .

*

All safe now, nici vorba de oare ce-o fi fost in mintea mea de te-am placut vreodata?! : noul Othello!? e altceva. Mai multa forta, agitatie si osteneala. Mai putina emotie si poezie. Mi-a lipsit linistea de inceput, dozarea furiei si senzatia de pustietate de dupa dezastrul din a doua parte. Mi-a placut mai putin decat prima montare, dar si asa tot il consider unul din cele mai bune spectacole pe care le-am vazut in Ro in ultimii 5 ani.

Tot Andriy Zholdak : Viata cu un idiot. Mai multe cuvinte, mai multe unghiuri. Un spectacol de forta, visceral, care te epuizeaza si intelectual si vizual. Patru tineri actori senzationali: Catalin Patru Florin Cosulet Cristina Flutur si Ema Vetean pe care i-am descoperit acum, alaturi de doi dintre preferatii mei Pali Vecsei si Cristian Stanca

LE: am visat secventa cu zapada. Curgea, curgea, iar oamenii alunecau...

Labels: , ,

posted by Diana Adela Martin @ 11:59 PM   0 comments
Wednesday, June 06, 2007
A Soccer Ball For Girls (and David Beckham )
Takashi Murakami has found the reason why soccer is not that popular amongst girls: the equipment and the design of the soccer ball. Look what he has come up to: this soccer ball that is both artsy and sport(s)y, a product of his japaneseness and of his sense of humour. Wonderful, heh?

What do I like most about it? The smiling flowers? The trendy colours? The classy bag that goes with it? I just don't know.

To satisfy your curiosity I must add that it is manufactured by the world leading ball maker, the Molten, which also manufactures the official soccer balls of A.C. Parma or A.C. Chievo Verona. (according to the presentation of the product)

Wonderful, heh? And you can call it yours for only 400$.

Fancy one for yourself? Then order it now here.
If not, you can still join my campaign Frumusetea Fotbalului for free.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 11:50 PM   4 comments
Jo tagged me: My Brands

I pass it on to alina, 21 ani and raluca (of course if they want to :) )

posted by Diana Adela Martin @ 9:18 PM   6 comments
Nausea Blues
A strange combination of Mr Bean - meets a - Quiet Girl. That's what I am like on my way home. Fooling and goofing around (involuntarily) for a minute or two and afterwards calm and serene on the back seat of the car. Dreaming and feeling nauseous altogether. That was me, on my way home.

Vomitatul nu este o chestie lady-like, nu e genul de priveliste la care te poti uita pentru ca mai apoi sa exclami pe un ton de ducesa oh minunata faptura, in curand vei fi o doamna care va incanta societatea prin gingasia-ti si gratia din miscari. A vomita e o chestie total lipsita de stil, un faux-pas, la care te poti deda doar cuibarit, inchis intr-o toaleta izolata, ascunzand si imaginea si sunetul (curiozitate personala: oare asiaticii vomita?).

Am vomitat intr-o masina in timp ce ma indreptam spre Bucuresti. Nu m-am priceput niciodata in a-mi reprima voma, amanand-o, (poate si pentru ca ipohondra de mine crede ca asta ar fi o chestie extrem de periculoasa care, de ce nu, ar putea fi o cauza de deces; doar am citit despre oameni care au murit inecati cu voma) asa ca am cedat acestui impuls, vomitand spontan si furios pe bancheta masinii, pe haine, apoi in geanta mea sport mov cu alb (pe care am abandonat-o in zona valea oltului, so you know).

Dupa asta ma simt mai bine insa mai simt si privirile persoanei sofer si persoanei din dreapta sofer atintite asupra mea, oarecum nelamurite si inciudate, simt chiar si cuvintele (&*%%A@) pe care si le reprima. Am inocenta unui bebelus care vomita fara sa isi dea seama exact de ceea ce face, dar sunt asa nu pentru ca nu as fi stiut ce fac ci pentru ca am facut the right thing to do. Sunt linistita ca un Mr Bean ce tocmai a mazgalit portretul mamei lui Whistler (proud look: much better now, don't you think?) Mi se explica: ai fi putut astepta/atrage atentia sa se opreasca masina. Eu privesc si nu inteleg de ce mi se spune ceea ce mi se spune.

Cobor din masina sa iau aer si pentru a muta actele si lucrurile vandalizate din geanta intr-un loc ferit de calamitate. Uit ca mai devreme imi desfacusem sireturile la adidasi, ma impiedic si unul din adidasi imi sare din picior si aluneca intr-un mic parau cu apa murdara din apropierea soselei. Privirea persoanei sofer, privirea persoanei din dreapta sofer IAR asupra mea. Ma privesc ca pe o calamitate, ca pe o persoana somewhat retardata care produce calamitati pentru ca inca nu a deprins cum sa se adapteze la mediu (curiozitate 2: voi avea vreo sansa sa deprind cum sa ma adaptez la mediu daca pana la varsta asta nu am facut-o?). Pe mine ma amuza toata situatia asta, ma amuza privirile celor doi care ma fac personaj al unui scenariu de care nu apartin, ca si cum nu numai ca l-ar face pe Charlot guest star al Mr. Bean show, ci l-ar confunda insusi cu Mr. Bean (long live fraudless people, detasarea si ironia).

Calatoria continua. Nu ma mai simt rau asa ca stau tacuta si nemiscata pe bancheta din spate privind pe geam. O ora doar privesc pe geam, imi trec privirea prin geam si absorb peisajul. Nu simt nevoia sa fac nici un gest. La un moment dat insa ma misc si ma amuz vazand cum privirile persoanei sofer si persoanei din dreapta sofer ma urmaresc prin oglinda retrovizoare. In lipsa de gesturi pe care am etalat-o pe parcursul drumului intrerupta doar de un gest exploziv orice gest pe care-l fac este receptionat si receptat cu indoiala si teama. Ma amuz in gand imaginandu-mi cum as putea duce la un nivel mai inalt arta de a soca si de a contraria (a young decent woman would never do that), ii zambesc, jocul sincron de priviri contrariate se prelungeste (chiar a zambit? am vazut bine? a zambit asa, din senin!?!). Imi reiau iar linistea si privesc pe geam pana acasa.

Curiozitate 3: se poate strica aparatul foto digital daca am vomitat pe el? Am observat ca din acea zi refuza sa mai zoomeze. Really, now - la intrebarea asta chiar vreau sa primesc un raspuns.

Refuz orice alta morala a acestei povestiri cu exceptia acesteia: pelicanul sau babita

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 1:07 AM   1 comments
Sunday, June 03, 2007
Cum sa scapi de depresie in 2 pasi simpli
1. Plimbandu-ma pe stradute trec pe langa casa lui Cioran: mare, galbena si cu miros de pustietate. Imi pare diferita de celelate case din jurul ei, cumva nelalocul ei, stinghera in asteptarea intunericului pentru a domoli culorile si viata din jur.


2. O las in urma. Strada coboara in panta, imprejmuind o casa romb, imbujorata si discreta, mereu atenta la bataile inimii drumetilor. Trecand pe langa ea pasii mei se simt brusc in siguranta.


3. Et voila, la place pour être heureux.

Oare Cioran ar mai fi avut nelinisti si angoase daca la cativa pasi de casa lui ar fi existat un magazin cu violoncele, laute, viole si chitari care sa ii ofere sprijin? Eu, cum as fi simtit cum tristetea se aseaza greoaie pe fundul sufletului lasand starea de bine sa se scurga in afara as fi dat fuga la magazin (in capot, framantandu-mi degetele zgribulita fiind de frig, cu sacose cu fructe atarnand de maini, in echipamentul Stelei, in sarong si cu un turban pe cap) si as fi stat in fata lui minute-n sir privind, absorbita de the shape of sounds to come.

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 10:57 PM   7 comments
Suddenly Ionesco
Se intampla uneori sa clipesti si deodata, cand deschizi ochii, sa ai in fata ta un decor necunoscut. Chelnerii, plimbaretii, gura casca, mancaciosii, fetele care sorb din pai intorc capul si se uita, surprinsi, cum piesele de mobilier din barul de pe bd Balcescu pun la cale un spectacol de teatru.



[ Multe scaune, la sfarsitul programului de lucru, surprinse in drumul spre repetitii ;) ]

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 9:33 PM   4 comments
Saturday, June 02, 2007
O zi, cea de luni
Stau pe una din terasele din Piata Mica asteptand mancarea. Sunt ca o turista: am un aparat de fotografiat langa mine, privesc atent tot ce se intampla, zambesc mult si ma misc alene. Soare si adieri de vant. Imi trec mana in par ciufulindu-l si imi indrept din nou atentia catre tot din jurul meu. Pe mine nici nu ma simt. Cineva care sunt eu sta si priveste: agitatia din Piata, culorile zidurilor, rotirea rotilor unei biciclete, conturul paharului cu Sprite apoi bulele de acid cautandu-si drum inspre limanul paharului. Imi ridic privirea de la pahar si vad ca si eu sunt la randul meu privita, studiata atent si respirata de casele din jurul meu.




Trag aer in piept si respir adanc peisajul, expir sudoare si nervi de Bucuresti, inspir in loc serenitate, expir complexe mici si trag pe nas ingenuitate si tot asa pana scap si de nemultumiri, si de rutina, si de plictiseli si searbad si fac loc pentru multa candoare si generozitate. Devin atenta la simturi, caut si adulmec.


Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 12:30 AM   3 comments
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory