| Friday, February 29, 2008 |
| Secrete de tot felul [out in public now] |
Ca veni vorba mai devreme de secrete, asta e unul dintre motivele pentru care nu mi-ar placea defel sa traiesc intr-un oras mic, mititel sau chiar minuscul. Ba chiar mi-ar fi teama: nu care cumva sa se afle ca in timp ce asteptam verdele la semafor zambeam celor doi barbati din masina oprita langa mine.
-Pai nu-i frumos donshuara sa zambesti asa la barbati taman in intersectie acuza domniile lor.
-Dar zau daca-i vedeam incerc eu sa ma apar. Cu ce-s de vina eu ca indivizii au oprit masina chiar in raza zambetului meu??? Stiti... eu zambesc aiurea, nici macar nu imi dau seama cand o fac. Insa ma crede cineva? Ei, ash. Nimeni.
-Pai cum vine asta donshuara ... sa zambiti aiurea, imi explicati si mie? Ati citit undeva ca asa ar trebui sa se comporte-o domnisoara? O domnisoara respectabila trebuie sa fie de respectat in orice conditii, va rog sa nu uitati asta!
In orasele minuscule, teama mi-e ca ceva de genul asta sa nu ma compromita pe vecie.
*
In saptamanalul Clujeanul am dat peste o rubrica in care Napocel se sesizeaza, se indigneaza si spune tot din casa, ba mai da si lectii de morala. Stiati ca:
- Un angajat cam apatic al firmei Domino PC a promis unui client, în după-masa zilei de vineri, că până seara îi va livra laptop-ul pe care acesta l-a comandat. Acelaşi funcţionar a susţinut că îşi va suna clientul pentru a veni să-şi ridice laptop-ul: o altă promisiune nerespectată. Putea să telefoneze măcar să-şi ceară scuze dacă nu putea respecta termenul iniţial. (aici)
- O funcţionară brunetă, pe la 30 de ani, îmbrăcată într-o fustă verde, de la sucursala BRD din Piaţa Unirii, s-a răstit la un client care făcea nişte plăţi joia trecută în jurul orei 17:45. După ce l-a lăsat pe client să aştepte preţ de câteva minute bune, s-a hotărât în sfârşit să-l bage în seamă, dar a început să trântească hârtiile din jur şi să numere banii, tot atunci ocupându-se şi de ceilalţi clienţi care îşi aşteptau rândul la ghişeu. Cel mai probabil, clienţii veniţi la bancă să-şi plătească facturile o cam "deranjau" pe funcţionara grăbită să ajungă acasă cât mai repede. (aici)
- O Dacia Logan de culoare roşie condusă de o doamnă era să calce pietonii care traversau regulamentar strada în apropierea Pieţei Mărăşti, vineri în jurul orei 14. După o frână cu scrâşnete, desprinsă parcă din filmele poliţiste, aceasta a oprit aproape de picioarele oamenilor şi a început să facă semne ca lumea să se grăbească. Cine ştie, poate era într-o misiune importantă... sau urmărea vreun alt Logan. (aici)
- Acele vânzătoare ale magazinului alimentar din Piaţa Mărăşti care n-au niciodată monede pentru a da rest. Culmea tupeului a fost atinsă joia trecută, în jurul orei prânzului, când una dintre angajate i-a dat rest unei cliente care cumpărase un pachet de gumă de mestecat tot o lamă de gumă, din exact acelaşi sortiment cu cel pe care aceasta îl ceruse. (aici)
|
posted by Diana Adela Martin @ 1:43 PM   |
|
|
|
| Friday, February 22, 2008 |
| Recomandare. Inca una? Da, plus o tristete viitoare |
Am gasit aici documentarul realizat de Peter Greenaway in 1983 despre 4 compozitori americani de muzica contemporana (John Cage, Philip Glass, Meredith Monk, Robert Ashley).
*
Oamenii care nu se intalnesc risca sa se uite daca nu se viseaza. Iar eu uneori imi visez oamenii dragi. Vin si se aseaza pe canapea sau calatorim impreuna. Uneori stam la taclale iar uneori tacem. Alteori citesc stiri despre ei, dar asta nu e un indiciu ca imi sunt apropiati, doar i-am visat si pe Florin Calinescu (mort intr-un accident rutier) si pe Mona Musca (infarct) si nu-mi sunt dragi deloc. Acum cativa ani, dupa o pauza de B m-am visat batrana primind o scrisoare care ma anunta ca el, o pasiune trecuta de-a mea, a murit - si asta nu mi-a creat supraanxietati, ceea ce la acea perioada m-a linistit si in viata pe care o duc in afara visului. Saptamana aceasta, acum cateva dimineti, l-am visat pe Peter Greenaway.
Eram intr-o inchisoare clasica - mica si darapanata, fara tavan, aidoma celor din westernuri. Ma ustura ingrozitor ochii de la nisipul purtat de rafalele de vant peste tot prin incapere. Nu este nimic in jur cu exceptia unui televizor mic de bucatarie dat fara sonor astfel ca o plictiseala dezolanta acopera totul. Sunt zile si zile de pustiu fara nimic care sa imi atate atentia. Imi mijesc ochii pentru a ma uita la figurile ce apar la televizor, mereu aceleasi: crainicul in frac se hlizeste la camera, chenare cu intrebari de cultura generala si aceiasi concurenti care deschid gura pentru a raspunde. Ma dor ochii si imi strang din nou pleoapele. Plictiseala care se aduna tot mai multa de la zi la zi. Pentru ca scenariul sa fie complet imi lipseste o cada, simt asta, si mai imi lipseste o persoana care sa stea pe bancuta din apropiere. Sa stea acolo aproape si sa taca odata cu mine. Potrivita unui astfel de loc este doar tacerea si poate cateva priviri discrete aruncate cand si cand.
Intr-o amiaza prind un ziar care zboara. E ros la margini si mucegait si mi-e putin sila sa il miros. Il tin la distanta de fata si dau paginile cu grija. Un titlu mare si o poza care la inceput imi scapa. A murit Peter Greenaway. Ma uit la data 17 sau 27 septembrie 2007 si mi se face putin rau de la tristete.
Dupa ce m-am trezit m-am tot gandit la visul asta si mi-am facut tot felul de griji ca si cand ar fi fost adevarat. Ma gandesc ca intr-o zi tot o sa moara. Ma gandesc: si daca moare si Zholdak, caci si el va muri, eu ce ma fac? E si asta un fel de singuratate, sa nu mai stii pe nimeni a carui lume interioara sa te faca sa te simti in largul tau. Si cum visul asta m-a speriat tare m-am hotarat sa imi fac un fel de asigurare, o colectie de filme si carti despre care intuiesc ca mi-ar placea, taman buna pentru zile negre.
*
Acum ma duc sa-i dau de mancare pisicii.
[Inca ceva de Greenaway aici]Labels: dianacronisme |
| posted by Diana Adela Martin @ 12:30 PM |
|
|
|
| Wednesday, February 20, 2008 |
| Astrologii inversunati poarta fusta |
Azi, la restaurant, masa de langa mine era ocupata de un grup de tipe care discutau la ce liceu sa-si dea copiii: Gheorghe Lazar, Tonitza, Scoala Centrala, ala de engleza. Unul are directoare naspa rau, la altul se chiuleste prea usor, altul iti da totusi o diploma cand termini si nu-i putin lucru sa pornesti cu ceva la CV, unul e aproape de casa, iar altul si mai si - cam astea erau criteriile care au fost dezbatute de-a fir a par vreo trei sferturi de ora. Copiii fiind abia la gradinita acum, imi dau eu seama spre sfarsitul conversatiei.
Si uite asa ajung sarmanii si bietii barbati sa creada ca motivul pentru care li se da cu flit de la prima intalnire e acela ca nu empatizeaza indeajuns sau ca poarta cravata gresita cand e limpede ca ce le lipseste sunt genele potrivite pentru a da absolventi de Lazar. Nu sunt conform planului si cu asta basta. |
| posted by Diana Adela Martin @ 6:23 PM |
|
|
|
| Friday, February 15, 2008 |
| o recomandare |
Sambata aceasta, la ora 23.00, ProCinema va difuza filmul Cainta regizat de Tengiz Abuladze. Realizat in 1984, din cauza cenzurii acest film nu va fi prezentat decat abia trei ani mai tarziu in cadrul Festivalului de la Cannes, unde va si lua Marele Premiu al Juriului. Etichetat de Abuladze drept o "fantasmagorie tragica", filmul prezinta acel regim politic pentru care "4 din 3 cetateni reprezinta un inamic pentru popor" si infatisarea sa neumana: Varlam, cu mustata sa musca a la Hitler, cu parul aranjat precum Stalin si intr-un costum negru ca [cine oare?]. O figurina realizata prin asamblare care-n filmul nostru moare. Repede.
Ce se-ntampla cu cadavrul lui Varlam si despre strazile care nu conduc catre nici o biserica puteti afla mai multe vizionand filmul de maine seara.
Mai puteti gasi aici un studiu interesant despre acele vremuri, iar aici postere, cantece pionieresti, imnuri sportive si chiar inca mai multa propaganda. |
| posted by Diana Adela Martin @ 8:28 PM |
|
|
|
| Thursday, February 14, 2008 |
| Despre ordine |
si despre linistea care iti apare in fata ochilor cu foarte mare claritate. Ma sperie.
Simt asta ori de cate ori trec pe inserat prin dreptul vitrinelor vieneze. Birouri, lampi, scaune de frizer, covoare facute sul, cratiti si tigai, peruci, oroloage si ceasuri bratara. Primele dati priveam toate obiectele alea insa m-am invatat eu minte - eu, care sunt o persoana extrem de anxioasa - iar acum le privesc asa, cu coada ochiului si imediat intorc repede capul si o iau la goana. Imi arata prea mult din viata unui om, dar nu ca intr-o fotografie facuta intr-o zi insorita sau ca intr-un jurnal ci ca agenda anului ce vine in care detalii viitoare sunt puse la punct bine. Oamenii care lucreaza aici nu se sperie niciodata de amalgamul asta de obiecte care ii asteapta zi de zi, pregatindu-le in amanunt viata? ma intreb eu - eu care nu m-am simtit niciodata asteptata de vreun obiect, eu care n-am lucrat niciodata.
La Viena, cum se face ora 6 cum caut sa ma adapostesc.Labels: urbane |
| posted by Diana Adela Martin @ 6:01 PM |
|
|
|
| Monday, February 11, 2008 |
| Damn Damn Technology (o productie Hallmark) |
Sunt fata in fata cu ORL-istul vienez, tres simpa si aiurit, care ma intreaba:
- Si zici ca ai deviatie de sept, cum asa? Ti-a spus un doctor?
- Pai da, ii raspund, chiar asa a fost. Mi-a facut un test: a luat o lingura pe care a tinut-o in dreptul nasului sub nari si mi-a spus sa suflu cu putere. A luat lingura apoi si s-a uitat cu hmm atentie. A spus ahaa, e aburita doar in dreptul unei nari, vezi? Deci clar e deviatie de sept ii turui eu toata povestea doctorului Marc care surade putin stangaci.
- Deci a folosit o tehnologie moderna imi spune si zambetul stangaci apare din nou.
- Oh da, intr-adevar. A folosit o lingurita de inox. Ganditi-va doar, s-ar mai fi ajuns la acest diagnostic daca era vorba de o lingura de lemn?
- Well rade el si da-i si scoate o bagheta ecograf pe care mi-o baga in fiecare nara.
Pe ecran apar indata cativa muci, perisori si pufi nazali si imi intind gatul pentru a privi cu mai multa atentie si da, ei bine, chiar asta vad: muci, perisori si pufi nazali. La naiba cu tehnologia moderna, tocmai a pus capat unei romante Hallmark oftez eu neconsolabil.Labels: urbane |
| posted by Diana Adela Martin @ 10:02 PM |
|
|
|
|
|
