all the small things
 
Friday, February 22, 2008
Recomandare. Inca una? Da, plus o tristete viitoare
Am gasit aici documentarul realizat de Peter Greenaway in 1983 despre 4 compozitori americani de muzica contemporana (John Cage, Philip Glass, Meredith Monk, Robert Ashley).

*

Oamenii care nu se intalnesc risca sa se uite daca nu se viseaza. Iar eu uneori imi visez oamenii dragi. Vin si se aseaza pe canapea sau calatorim impreuna. Uneori stam la taclale iar uneori tacem. Alteori citesc stiri despre ei, dar asta nu e un indiciu ca imi sunt apropiati, doar i-am visat si pe Florin Calinescu (mort intr-un accident rutier) si pe Mona Musca (infarct) si nu-mi sunt dragi deloc. Acum cativa ani, dupa o pauza de B m-am visat batrana primind o scrisoare care ma anunta ca el, o pasiune trecuta de-a mea, a murit - si asta nu mi-a creat supraanxietati, ceea ce la acea perioada m-a linistit si in viata pe care o duc in afara visului. Saptamana aceasta, acum cateva dimineti, l-am visat pe Peter Greenaway.


Eram intr-o inchisoare clasica - mica si darapanata, fara tavan, aidoma celor din westernuri. Ma ustura ingrozitor ochii de la nisipul purtat de rafalele de vant peste tot prin incapere. Nu este nimic in jur cu exceptia unui televizor mic de bucatarie dat fara sonor astfel ca o plictiseala dezolanta acopera totul. Sunt zile si zile de pustiu fara nimic care sa imi atate atentia. Imi mijesc ochii pentru a ma uita la figurile ce apar la televizor, mereu aceleasi: crainicul in frac se hlizeste la camera, chenare cu intrebari de cultura generala si aceiasi concurenti care deschid gura pentru a raspunde. Ma dor ochii si imi strang din nou pleoapele. Plictiseala care se aduna tot mai multa de la zi la zi. Pentru ca scenariul sa fie complet imi lipseste o cada, simt asta, si mai imi lipseste o persoana care sa stea pe bancuta din apropiere. Sa stea acolo aproape si sa taca odata cu mine. Potrivita unui astfel de loc este doar tacerea si poate cateva priviri discrete aruncate cand si cand.


Intr-o amiaza prind un ziar care zboara. E ros la margini si mucegait si mi-e putin sila sa il miros. Il tin la distanta de fata si dau paginile cu grija. Un titlu mare si o poza care la inceput imi scapa. A murit Peter Greenaway. Ma uit la data 17 sau 27 septembrie 2007 si mi se face putin rau de la tristete.


Dupa ce m-am trezit m-am tot gandit la visul asta si mi-am facut tot felul de griji ca si cand ar fi fost adevarat. Ma gandesc ca intr-o zi tot o sa moara. Ma gandesc: si daca moare si Zholdak, caci si el va muri, eu ce ma fac? E si asta un fel de singuratate, sa nu mai stii pe nimeni a carui lume interioara sa te faca sa te simti in largul tau. Si cum visul asta m-a speriat tare m-am hotarat sa imi fac un fel de asigurare, o colectie de filme si carti despre care intuiesc ca mi-ar placea, taman buna pentru zile negre.


*
Acum ma duc sa-i dau de mancare pisicii.

[Inca ceva de Greenaway aici]

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 12:30 PM  
1 Comments:
  • At 10:26 PM, Anonymous sunshine said…

    mie cred ca mi'ar placea sa reusesc sa uit complet anumite persoane...poti sa le visezi sau nu, poti sa rupi total contactele sau nu, persoanele si amintirile raman...cred ca in cele din urma totul se rezuma la ceea ce ti-am povestit odinioara..la "obsesie" :)

     
Post a Comment
<< Home
 
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory