| Wednesday, June 06, 2007 |
| Nausea Blues |
A strange combination of Mr Bean - meets a - Quiet Girl. That's what I am like on my way home. Fooling and goofing around (involuntarily) for a minute or two and afterwards calm and serene on the back seat of the car. Dreaming and feeling nauseous altogether. That was me, on my way home.
Vomitatul nu este o chestie lady-like, nu e genul de priveliste la care te poti uita pentru ca mai apoi sa exclami pe un ton de ducesa oh minunata faptura, in curand vei fi o doamna care va incanta societatea prin gingasia-ti si gratia din miscari. A vomita e o chestie total lipsita de stil, un faux-pas, la care te poti deda doar cuibarit, inchis intr-o toaleta izolata, ascunzand si imaginea si sunetul (curiozitate personala: oare asiaticii vomita?).
Am vomitat intr-o masina in timp ce ma indreptam spre Bucuresti. Nu m-am priceput niciodata in a-mi reprima voma, amanand-o, (poate si pentru ca ipohondra de mine crede ca asta ar fi o chestie extrem de periculoasa care, de ce nu, ar putea fi o cauza de deces; doar am citit despre oameni care au murit inecati cu voma) asa ca am cedat acestui impuls, vomitand spontan si furios pe bancheta masinii, pe haine, apoi in geanta mea sport mov cu alb (pe care am abandonat-o in zona valea oltului, so you know).
Dupa asta ma simt mai bine insa mai simt si privirile persoanei sofer si persoanei din dreapta sofer atintite asupra mea, oarecum nelamurite si inciudate, simt chiar si cuvintele (&*%%A@) pe care si le reprima. Am inocenta unui bebelus care vomita fara sa isi dea seama exact de ceea ce face, dar sunt asa nu pentru ca nu as fi stiut ce fac ci pentru ca am facut the right thing to do. Sunt linistita ca un Mr Bean ce tocmai a mazgalit portretul mamei lui Whistler (proud look: much better now, don't you think?) Mi se explica: ai fi putut astepta/atrage atentia sa se opreasca masina. Eu privesc si nu inteleg de ce mi se spune ceea ce mi se spune.
Cobor din masina sa iau aer si pentru a muta actele si lucrurile vandalizate din geanta intr-un loc ferit de calamitate. Uit ca mai devreme imi desfacusem sireturile la adidasi, ma impiedic si unul din adidasi imi sare din picior si aluneca intr-un mic parau cu apa murdara din apropierea soselei. Privirea persoanei sofer, privirea persoanei din dreapta sofer IAR asupra mea. Ma privesc ca pe o calamitate, ca pe o persoana somewhat retardata care produce calamitati pentru ca inca nu a deprins cum sa se adapteze la mediu (curiozitate 2: voi avea vreo sansa sa deprind cum sa ma adaptez la mediu daca pana la varsta asta nu am facut-o?). Pe mine ma amuza toata situatia asta, ma amuza privirile celor doi care ma fac personaj al unui scenariu de care nu apartin, ca si cum nu numai ca l-ar face pe Charlot guest star al Mr. Bean show, ci l-ar confunda insusi cu Mr. Bean (long live fraudless people, detasarea si ironia).
Calatoria continua. Nu ma mai simt rau asa ca stau tacuta si nemiscata pe bancheta din spate privind pe geam. O ora doar privesc pe geam, imi trec privirea prin geam si absorb peisajul. Nu simt nevoia sa fac nici un gest. La un moment dat insa ma misc si ma amuz vazand cum privirile persoanei sofer si persoanei din dreapta sofer ma urmaresc prin oglinda retrovizoare. In lipsa de gesturi pe care am etalat-o pe parcursul drumului intrerupta doar de un gest exploziv orice gest pe care-l fac este receptionat si receptat cu indoiala si teama. Ma amuz in gand imaginandu-mi cum as putea duce la un nivel mai inalt arta de a soca si de a contraria (a young decent woman would never do that), ii zambesc, jocul sincron de priviri contrariate se prelungeste (chiar a zambit? am vazut bine? a zambit asa, din senin!?!). Imi reiau iar linistea si privesc pe geam pana acasa.
Curiozitate 3: se poate strica aparatul foto digital daca am vomitat pe el? Am observat ca din acea zi refuza sa mai zoomeze. Really, now - la intrebarea asta chiar vreau sa primesc un raspuns.
Refuz orice alta morala a acestei povestiri cu exceptia acesteia: pelicanul sau babitaLabels: urbane |
posted by Diana Adela Martin @ 1:07 AM   |
|
| 1 Comments: |
-
:)) cat de ciudat s-a intamplat totul..sau poate suna ciudat pentru ca asa ai perceput tu lucrurile si acum le povestesti din perspectiva ta ...ar fi interesanta si perspectiva celorlalti care erau in masina cu tine :)
|
| |
| << Home |
| |
|
|
:)) cat de ciudat s-a intamplat totul..sau poate suna ciudat pentru ca asa ai perceput tu lucrurile si acum le povestesti din perspectiva ta ...ar fi interesanta si perspectiva celorlalti care erau in masina cu tine :)