Ma entuziasmez de fiecare data cand gasesc in viata aceasta marunta de zi cu zi ramasite mitologice.

Azi, citind Prosportul, m-am bucurat ca un copil [aproape aplaud] cand am aflat ca in secolul acesta al mitologiilor barthesiene mai sunt oameni de moda veche care iau in serios mitologia aceea cu care am crescut, cea pe care o datoram vechilor greci, lui Alexandru Mitrea si traducatorilor lui Homer [ton de adanc respect]. Un astfel de om este Andrei Prepelita, mijlocasul Universitatii Craiova, despre care am citit aici ca sufera de tendinita ahiliana. Zau daca credeam macar un pic ca asa ceva chiar exista. In viata reala, aceasta de zi cu zi. Tot respectul!

In copilarie una din cartile care stateau mereu la marginea patului, alaturi de basmele rusesti, era Legendele Olimpului. Pentru inceput ma fascinase sa descopar cum traia o alta Diana, cea de care ma intrebau toti colegii de serviciu ai mamei si oamenii maturi cu care faceam cunostinta Ei, te cheama Diana. Ca pe zeita. Stii ceva despre ea? Nouati nu, doar ceea ce aflasem de la Mitru. Si care intre timp probabil erau deja informatii perimate. Faina tipa, asa mi se parea.

Apoi am inceput sa citesc si despre ceilalti locatari certareti si pusi pe-amor ai Muntelui Olimp si despre peripetiile lor pana mi-am innebunit parintii. Imi placea sa extind povestea, sa o fac sa creasca pan-acoperea tot felul de alte lucruri. Precum politica. A fost perioada in care inainte sa adorm parintii imi spuneau povestile Olimpului cu ministri ca personaje.

Asa m-au obisnuit parintii mei cu politica, citindu-mi din ziarele acelui an in nota asta jucausa data de o analogie cu povestile ce imi placeau. Joaca asta a fost speciala pentru mine si eram cat pe ce sa o pierd de tot daca nu mi-ar fi amintit de ea stirile despre Basescu. O amintire de care cu dintii de acum

Labels: dianacronisme, pe langa fotbal