M-am plictisit ingrozitor la Nora, spectacol regizat de Thomas Ostermeier. Ultimele minute ale spectacolului le-am petrecut spunandu-mi in gand sinucide-te, omoara-l, dispari, impacati-va si faceti sex. [spoiler: Il omoara]
In 1879 cand a avut premiera, spectacolul a obligat la crearea unui spatiu de dezbateri in jurul sau, fiind extrem de indraznet si de provocator. Finalul propus de autor a starnit controverse prin decizia Norei de a-si parasi sotul si copiii, un veritabil statement revolutionar la acea vreme. Pare fireasca intrebarea in privinta modului in care sa montezi o astfel de piesa al carei mesaj pare in prezent perimat. Pe ce elemente sa mizezi?
 TO mizeaza pe familiaritatea spectatorului contemporan cu situatia Norei, o situatie des intalnita nowadays - a femeii intretinute, care traieste de pe urma lookului si din indeplinirea capriciilor finantatorului ei - pe care muleaza textul ibsenian intr-o incercare de a-l actualiza. TO are acelasi punct de plecare ca Ibsen, dar alege sa dezvolte scenariul prin mijloace diferite. Astfel, el incearca sa coolifice personajele insa nu reuseste decat sa le caricaturizeze, golind povestea de miezul ei tragic. TO forteaza aceasta actualizare, introducand tot felul de elemente menite sa ii fie familiare spectatorului contemporan: intriga, decorul, schitarea personajelor (Dr Reck este bolnav de SIDA, Torvald este un yuppie care se mandreste cu jobul si cu gadgeturile sale, suprasexualizarea - pe de o parte conturarea relatiei dintre Nora si Torvald in termenii unui targ sex-bani si pe de alta parte numeroase inserturi cu conotatie sexuala). Alt lucru care nu mi-a placut a fost acela ca mi-a dat senzatia ca TO incearca prea mult - sa fie modern si uber cool: prin muzica aleasa, rotirea decorului, momentele de dans, costumarea Norei pentru carnaval in Lara Croft. Insa tocmai miza pe familiaritate este ceea ce rateaza spectacolul, ducandu-l spre zona entertainmentului ieftin, de televiziune. Spectatorii nu sunt nici provocati sa problematizeze, nici intrigati, doar distrati. Rezultatul este un spectacol care aduce cu un soap tv show, un fel de Tanar si nelinistit featuring Oprah. Iar in contextul acestui soap dramatismul unor situatii, anumite framantari si dileme morale se atenueaza, pierzandu-si forta si ramanand doar cu aura de divertisment facil. Ca spectator le astepti si iti apar firesti si necesare pentru a face show, tot asa cum par firesti si necesare in trama oricarei telenovele sau emisiuni confesionale. [O Nora care mi-a placut: cea a lui Radu Alexandru Nica] |
Daca tot tie dor de cei de la Blackbeers, o sa ai sansa sambata si duminica asta sa ii revezi. Informatii suplimentare vei gasi pe blogul meu de indata ce le aflu si eu de la baietii din trupa.