Cateva linii si niste pictograme din care apare mai intai o personalitate si mai apoi un chip. Foaia pe care Noma Bar a desenat portretul lui Bob Dylan zvacneste in ritmul basilor, palpita la timbrul vocii lui. O alta, cea in care apare Pavarotti, pufaie aerul ca un balon, in note inalte
Chiar si o foaie de hartie stie. Stie cine-a fost desenat pe fata ei de catre Noma Bar. Tipul stie meserie. Si se joaca. Cu ce stim noi despre acesti indivizi notorii.
Puteti vedea cateva dintre posterele filmelor nominalizate la Premiile Oscar si a altor cateva filme in viziunea sa aici
Trecand pe strada Putul lui Zamfir vad o casa frumoasa si albicioasa, cu o mica gradina in fata si cu o eticheta de firma la vedere Masaj, carti, muzica. Imi place aerul ei relaxant si ezit; intre a intra si a nu intra sta doar teama de ridicol. Daca e chiar un loc de masaj si nu doar o denumire in joaca? Daca dupa ce intru va trebui sa ma dezbrac si sa ma las impachetata (in struguri rosii 45 RON, in cafea 80, in aur 100) cand eu vreau doar sa ma uit la carti? Sau daca, doamne fereste, vor sa ma termosudeze (45 RON)?
Zooming in pe detalii si vad lucruri pe care nu le inteleg in totalitate si care probabil servesc ca amuzament pentru mรขte, sa le desire pana ajung la imagini complete. In meniul unui bistro din strada Tudor Stefan (nefotbalist) e trecut ca fel principal coada de sirena, scris cu litere prea reale pentru a fi surreale. Iar pe strada Tudor Vianu (inca un nefotbalist) un alt anunt cu numar de telefon SOBAR CORSAR. Pe aici vaz ca se preumbla personaje interesante si mult prea stranii pentru a fi surprinse de paparazzii de la Ciao - ar blura orice fotografie, zau asa!
Piata Dorobanti e un spatiu care pe mine ma fascineaza, un loc in care viata veritabila, cea cu taine si indicii de Sherlock Holmes, se duce de la o zi inspre alta in mod discret si tainic, dupa paravane bronzate la solar, ascunsa de fosnetul hainelor, de cling-clang-ul cheilor de la masina si de pacanitul ritmic al tocurilor cui, un loc in care dute-vino-ul de la o cafenea la alta tine de sase adevaratelor, realelor mistere.
Si mai tine de sase si pisicilor si cateilor care alearga, se joaca, mediteaza pe zidurile caselor, privesc norii, se pierd prin verdeata, casca, se intind si atipesc. Catei si pisici care isi duc traiul frumos, gratie stapanilor lor care muncesc atata pentru a le oferi o viata mai buna decat au avut ei.
Iar uneori, in timpul pranzului, e atat de puternic de pustiu pe strazile laturalnice ale Dorobantiului incat te intrebi daca nu cumva toti oamenii au fost capturati in timp ce traversau strada sau jucau sah in fata blocului si exilati cine stie unde, in paginile revistelor lucioase de barfe sau inghesuiti in cutii de televizor.
Televizor ii zice la cutia aia cu culori care isi schimba formele, nu?
despre bucuria asta vreau sa scriu, despre bucuria asta micuta si subtire, diafana - stravezie, de a sta intr-o dupa-amiaza intr-un tramvai aproape gol alaturi de un barbat la vreo 60 de ani duhnind a alcool si un june la treizeci, cu palarie de cowboy. ei doi vorbind de toate cele, sugubeti. eu tacand si privindu-i.
ei, asta-i lejeritatea despre care vreau sa vorbesc, cea care-l indeamna pe-un fante sprintar sa-i exclame unui batranas care cand si cand isi scoate butelcuta cu alcool pt a mai da pe gat o dusca eeii dar ce mai semanati cu jules verne aceeasi cu cea care-i da ghes unchesului sa-i raspunza si sa intre-n joc tu esti ma turcule, tu esti cel cu care m-am plimbat cu avionul peste tot in lume? ce bine ca te-am gasit, mai turcule, ma.. lejeritatea care, in fine... ma face pe mine sa privesc toate astea cu zambetul pe buze, mic martor la o fiesta a maruntisurilor cotidiene, a maruntisurilor care se gasesc cu plinul si cu duiumul si hai la mai mare peste tot in cartierele de margine de oras in fiecare zi de meci si la fiecare butic de bloc si in jurul fiecarei bare de batut covoare, in zilele de botez si nunta sau in daciile care petrec noaptea cu portierele deschise si muzica data tare si in zilele cand prea cald fiind, sari cu talpile goale in baltoace pline cu apa tasnita dintr-un furtun, flecustete pe care le pretuiesc nespus ca doara ele m-au facut sa ma bucur intr-un anume fel profund si grav de viata si sa nu am ambitii, nici orgolii, ci valuri si valuri de pretioasa, neabatuta lejeritate si continua ignoranta. pe care dupa cum v-am spus: le pretuiesc nespus si fara seaman.
*
eu sunt o fata care a crescut intr-o periferie si care acum traieste in alta. Ma simt bine aici, imi place de numapot. Imi place simplitatea si lejeritatea astei vieti duse astfel, in care se erodeaza spatiul unei vieti interioare pline de mistere, dileme si aventuri colosale.
Sunt perfect de racita. Intr-atat incat sa simt trecerea timpului greoaie, anevoioasa si lenta, identica cu decojitul unei mandarine uriase. Intr-atat incat sa ma bucur de asta. E starea potrivita pentru a simti ritmul scrierilor asiatice si pentru a intra in timpul lor asa cum se paseste intr-o camera de odihna si abur.
Pentru a-mi acoperi febra stau sub o patura rosie unde recitesc Sei Shonagon, Dai Sijie, Ha Jin si Kawabata. Incerc sa ma joc, faramitandu-le in haiku-uri personale -> de genul acestuia compus de Radu Cosasu preferatul meu <- insa nu imi ies nu, nu aproape niciodata. Cu o spranceana ridicata a indignare iau foile si le mototolesc. Fac asta o data si de alte ori si tot asa, invartindu-le ca pe un cub rubik. Insa fara de succes caci nici o figurina nu apare. Atat de nefolositoare, mainile mele se pleostesc peste origamiurile avortate.
Azi nu imi iese nimic. De la febra, e clar! imi spun si pufnesc in timp ce scriu un mic post plictisitor.
* un interviu pe care l-am dat Sanei pt hotcity. Doua fete zbantuindu-se pe internet si vorbind de toate cele, de la poezii revolutionare pana la secretele seductiei (fii misterioasa! fii mai misterioasa de atat!) :)
* o fotografie! mai precis cea de-a patra fotografie din cel de-al patrulea folder al celui de-al patrulea folder cu poze din computerul meu. La cererea lui Octavian. E o poza facuta de mine. Mie. In oglinda. Stiti genul de poze... o fata care probeaza diverse tinute si apoi se fotografiaza. Pt a nu uita combinatia, desigur :)
Astept intrebarile, sfaturile si sugestiile dumneavoastra in comentarii. Chiar acum!
Intr-o soseta de lana maro lasata pe dupa canapea pentru a fi uitata si pierduta se gasesc scofacolcii, mici insecte rulate in ghemuri de praf si scame si puf si alte mici mizerii.
Mi-a lipsit indrazneala de a cobori pana in adancul sosetei, o mana retrasa acolo poate fi inghitita usor. Un om curios care a alunecat din greseala se pierde in intuneric pana dispare de tot. Incetisor, fara ca macar sa-si dea seama de ce i se intampla. In dreptul calcaiului un felinar, logo-ul Adidas, lumineaza tot mai plapand, apoi gata. Cotloane nesigure te ademenesc cu tacerea lor. Pazea! Trei dungi carnivore te pandesc sa dai coltul gleznei.
Privim de pe margine la scofalcoci, eu si cu o pisica, cum isi duc viata lor simpla, lipsiti de orice electricitate evidenta, cum stau ei asa cu tipare de croitorie in fata crosetand la ursuleti de plus in timp ce altii mai vanjosi extrag fire de lana. Multa rabdare si liniste. Din cand in cand un sunet pe care nu il recunosc. Poate ecoul andrelelor lovite una de alta, cine stie...
Uite cum sta treaba: barbatii care se ocupa cu umorul nu prea imi plac. Ma fac sa ma simt inconfortabil. Ca si cand as sta pe un scaun de teatru tot timpul cand sunt in preajma lor. Amortesc. Si incepe sa ma doara ceva.
Barbatii care se ocupa cu umorul incearca prea mult sa certifice acest lucru. Cu orice ocazie. Discutiile cu amici se transforma in spectacole de stand-up, poantele aparute in conversatiile spontane sunt trecute repede in carnetele, au pregatit pentru fiecare subiect cate un banc potrivit, iar daca Doamne fereste dupa ce ti-l va spune nu ai fata modificata de cute de ras se-nfoaie si-ti spune, pe un ton superior: auzi tu, fetito... sa mor eu dc l-ai priceput. hai ca ti-l mai spun o data!
[sa zambesc acum? politicos si realist?]
Si zau daca nu ma astept ca la despartire sa imprastie-n jur carti de vizita pe care sta trecut numele lor si sub stii bancul ala?
Imbatranesc brusc, irevocabil, atunci cand, trecand pe langa un prieten imaginar, intorc capul intr-o parte prefacandu-ma a nu-l vedea pentru a evita stinghereala momentului. Cand alura lui blanda si bonoma nu ma indeamna sa il trag de manson ci imi aduce in jur un vag val de nostalgie pentru clipele proaspete ale camaraderiei noastre.
Problema cu prietenii imaginari e ca nu se maturizeaza in acelasi timp cu mine asa ca revederea dupa o lunga pauza ma face inevitabil sa ma simt amortita si prafuita. Ei poarta in continuare intr-un cufar de care nu se despart niciodata cele mai luminoase ganduri si nastrusnice ambitii ale mele, iar cand le scot la iveala ca pe o taraba (si simt ca fac asta manati de cele mai bune intentii) imi dau seama de zadarnicia lor si de naivitatea mea, de temeri, comoditati si de un lung sir de motive care m-au facut sa le abandonez.
Si de aia, atunci cand trec pe langa un prieten imaginar, imi ridic gulerul de la trench si ma prefac a fi inabordabila, doar doar l-oi pune pe fuga.
El avea vreo 6 ani, un pusti zburdalnic, de mana cu bunica lui. Mergeau tacuti pe strada cand deodata a cautat sa se desprinda din stransoare, oprindu-se in dreptul unei curti. Pentru a privi.
-Mai lasa-ma sa privesc ceva frumos. Inca o leaca...
Bunica tot dadea sa il traga inapoi. Inapoi la drum.
"Acum, pentru aceia dintre voi care nu stiti deja asta, covoarele zburatoare sunt extrem de rare pentru ca la confectionarea acestora este nevoie de foarte multa lana de oi de nori. Fara a mai pune la socoteala ca si tesatoarea trebuie sa fie una foarte priceputa..."
Hugo Pepper este o carte despre micii exploratori netematori pentru aceia dintre noi care nu stiu multe. Zau asa! Citind-o veti afla de ce sunt femeile de zapada timide, ce se poate ascunde sub patul unei indraznete, frumoase piratese, cum si-a pierdut pisica o ureche si la ce foloseste o lampa de far care nu se poate roti. Si multe altele pe care sa le strecurati in discutiile purtate cu necunoscuti, in lift. Sau la petrecerile date la birou! :)
