all the small things
 
Thursday, February 26, 2009
Dorobanti - zooming in
Trecand pe strada Putul lui Zamfir vad o casa frumoasa si albicioasa, cu o mica gradina in fata si cu o eticheta de firma la vedere Masaj, carti, muzica. Imi place aerul ei relaxant si ezit; intre a intra si a nu intra sta doar teama de ridicol. Daca e chiar un loc de masaj si nu doar o denumire in joaca? Daca dupa ce intru va trebui sa ma dezbrac si sa ma las impachetata (in struguri rosii 45 RON, in cafea 80, in aur 100) cand eu vreau doar sa ma uit la carti? Sau daca, doamne fereste, vor sa ma termosudeze (45 RON)?

Zooming in pe detalii si vad lucruri pe care nu le inteleg in totalitate si care probabil servesc ca amuzament pentru mรขte, sa le desire pana ajung la imagini complete. In meniul unui bistro din strada Tudor Stefan (nefotbalist) e trecut ca fel principal coada de sirena, scris cu litere prea reale pentru a fi surreale. Iar pe strada Tudor Vianu (inca un nefotbalist) un alt anunt cu numar de telefon SOBAR CORSAR. Pe aici vaz ca se preumbla personaje interesante si mult prea stranii pentru a fi surprinse de paparazzii de la Ciao - ar blura orice fotografie, zau asa!

Piata Dorobanti e un spatiu care pe mine ma fascineaza, un loc in care viata veritabila, cea cu taine si indicii de Sherlock Holmes, se duce de la o zi inspre alta in mod discret si tainic, dupa paravane bronzate la solar, ascunsa de fosnetul hainelor, de cling-clang-ul cheilor de la masina si de pacanitul ritmic al tocurilor cui, un loc in care dute-vino-ul de la o cafenea la alta tine de sase adevaratelor, realelor mistere.

Si mai tine de sase si pisicilor si cateilor care alearga, se joaca, mediteaza pe zidurile caselor, privesc norii, se pierd prin verdeata, casca, se intind si atipesc. Catei si pisici care isi duc traiul frumos, gratie stapanilor lor care muncesc atata pentru a le oferi o viata mai buna decat au avut ei.

Iar uneori, in timpul pranzului, e atat de puternic de pustiu pe strazile laturalnice ale Dorobantiului incat te intrebi daca nu cumva toti oamenii au fost capturati in timp ce traversau strada sau jucau sah in fata blocului si exilati cine stie unde, in paginile revistelor lucioase de barfe sau inghesuiti in cutii de televizor.

Televizor ii zice la cutia aia cu culori care isi schimba formele, nu?

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 7:54 AM  
10 Comments:
  • At 9:31 AM, Anonymous Catalin C. Vasii said…

    Nu, nu televizor. E o masca pentru termosudori.

     
  • At 9:41 AM, Anonymous malasuerte said…

    45 ron o termosudare? suna bine

     
  • At 11:12 AM, Blogger Small Wonders said…

    stai sa vezi cum e seara in zona aia, mai ales vara;)

     
  • At 11:52 AM, OpenID zizzou said…

    Ai dat o aura mistica acelui colt de capitala desi nu cred ca este cazul... pe scurt Dorobanti este mai degraba locul fitelor extreme, cafenelelor scumpe si a destinului implacabil al corporatistilor.
    PS Putul lui Zamfir = firma de pub, ciocolaterie, strada 5000 de ani in reparatie, 1 salon de frumusete (despre care ai vb tu)

     
  • At 11:56 AM, Anonymous comanu said…

    e clar ca nici tudor stefan, nici tudor vianu nu sunt fotbalisti. fiind frati si fotbalisti li s-ar fi spus tudor I si tudor II

     
  • At 2:30 PM, Blogger Diana said…

    Catalin: tot ma dor ochii :)

    malasuerte: le ai cu tehnicile moderne de masaj si infrumusetare?

    small wonders: am stat o perioada pe acolo, stiu la ce te referi ;)

    zizzou: am vrut s aii croiesc dorobantiului o alta poveste, care s ai se potriveasca la fel de bine, facuta din fapte si detalii marunte. pe care le-am vazut CU OCHII MEI :)

    haha comanu da da asa-i, tudor I si tudor II

     
  • At 4:30 PM, Anonymous adriana said…

    hahaha,cat de frumos ai descris parca descopeream alta lume ,salutari diana,doamne cat de frumos era pe acolo cu multi ani in urma.

     
  • At 1:26 AM, Blogger Samuel Mammel said…

    Ce dor mi s-a facut de realitatea ta! Nu stiu cum e realitatea-realitate, dar eu am locuit o vreme pe Eminescu, colt cu Dacia, nu foarte departe de locurile descrise. Am gasit acolo, in realitatea mea, Bucurestiul cunoscut din carti. Mai exista parcul Ioanid? Daca da, sa-i spui ca mi-e dor tare de el.

     
  • At 1:32 AM, Blogger Diana said…

    Adriana: eu stiu zona acestor ultimi ani :)

    Samuel: in prima seara in care l-am intalnit pe barbatul alaturi de care am avut o mare mare pasiune pe acolo am trecut :) acolo mergeam sa citesc cand chiuleam de la liceu.imi e superb parcul. si aproape, drag imi e si institutul francez :)

     
  • At 11:34 AM, Anonymous malasuerte said…

    salutare Diana
    din fericire ,cu cele moderne nu
    insa improvizez

     
Post a Comment
<< Home
 
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory