Tuesday, January 06, 2009 |
Barbatii cu Voce Aprinsa - cum sa-i recunosti ca sa te feresti de ei |
Barbatii cu Voce Aprinsa nu-si cunosc defel locul. Motiv pentru care adesea spun: In locul lui Piturca eu nu l-as forta pe Chivu. In locul Papei nu as adauga pacate noi; nu-mi ajunge de cati pacatosi sunt inconjurat? Iar in locul tau, domnisoara, nu as mai zambi tam nesam toata ziua buna ziua; risti sa-ti pierzi tot misterul.
Barbatii cu Voce Aprinsa aspira sa devina presedinti. Presedinti de tara, presedinti de club, presedintii comitetului de locatari, ai grupului de table, presedintii propriei familii si ai propriului automobil. Intr-o societate care apreciaza valorile la adevarata lor valoare e imposibil ca acest lucru sa nu se intample intr-o buna zi le spun ei dimineata colegilor de birou si sotiilor. Dar vezi tu, daca privesti cu atentie societatea romaneasca, vei observa ca nu e inca pregatita pentru mine. Mda, nici macar nu ma merita declama seara inainte de culcare.
Barbatii cu Voce Aprinsa te privesc cu condescendenta. Daca sunt mici de inaltime atunci se suie usor in varful picioarelor, isi maresc pupilele si isi tintuiesc privirea-n jos, spre tine. Dar nu, nu se intampla niciodata sa fie mici de inaltime. E doar o iluzie optica.
Cand un Barbat cu Voce Aprinsa iti vorbeste, o face de parca ti-ar da ponturi. Se mira putin la inceput ca nu ai la tine un carnetel de luat idei, apoi tuseste si isi drege tonul afectat. Ia aminte la mine, draga!
Autoce? Un Barbat cu Voce Aprinsa nu practica niciodata autoironia. Si de ce as face-o, duduita, credeti ca as avea vreun motiv? ha ha
Singurul lucru pe care un Barbat cu Voce Aprinsa admite ca nu-l stie este acela ca tot ceea ce stie e ca nu stie nimic. O maxima filosofica la care a strambat din nas. Si ma rog, ce rost are sa subliniezi cu markerul filosoficale pe care nu le poti tranti in conversatii pentru a impresiona?
Toti Barbatii cu Voce Aprinsa asteapta cu nerabdare sa imbatraneasca pentru ca lumea sa li se adreseze in sfarsit cu Maestre!! Magistere!! Mister!!
Dupa un Barbat cu Voce Aprinsa nu-ti revii nici cu un Bach si-un ceai de tei.
Mica enciclopedie ilustrata de barbati cu Vocea Aprinsa la diferite grade: Corneliu Vadim Tudor, Catalin Avramescu, Dan Puric, Florin Chilian, Cornel Dinu, Horia Ivanovici ... Barbatii cu Voce Aprinsa sunt din ce in ce mai multi si fac din ce in ce mai multa galagie.
Labels: ghid de utilizare |
posted by Diana Adela Martin @ 8:50 PM |
|
24 Comments: |
-
Da, da, da! Dan Puric, desigur... Ce bine-mi pare c-o spui...
-
Buna Diana,mult curaj hahaha imi place.
-
Si Femeile cu Voce aprinsa? Ca sunt, muica, cata frunza si iarba...
-
"Ia aminte draga" Bogdan femeile nu sunt cu voce aprinsa ci mai degraba cu limba ascutita - limba ce te pisca pana la os pentru ca mai apoi sa te lase sa "sangerezi" in suc propriu.
-
Puric in aceeasi oala cu Vadim?? :(
-
Nu ma pricep la vocabularul nou, insa 'Barbati cu Voce Aprinsa' mi se pare prea mult pentru definitia data. 'Autosuficienti' suna poate mai plat si mai nepoetic, dar se potriveste mai bine.
PS: Sper ca nu m-am aprins prea tare.
-
-
Presedintele asociatiei barbatilor fara voce aprinsa este Dl. A.
Daca Dl A ar fi barbat cu voce aprinsa, atunci nu ar putea face parte din asociatie, deci nici sa-i fie presedinte.
Daca Dl. A. nu ar fi barbat cu voce aprinsa, atunci nu i-ar fi presedinte.
Straniu, nu?
-
da, chiar, ce chestie... cit curaj... dan puric alaturi de vadim...
dar acesta-i un efect colateral al textului tau: beculetul aprins in mintea cititorilor, conectat la bornele vadim si puric. caci e o diferenta de potential acolo.
mai sint multe alte zise interesante.
de pilda, grija pe care-ar purta-o Barbatii Aceia "misterului" tau. hihihi...
cit priveste autoironia, denzel washington m-a convins ca e contraindicata Vocilor: in "the great debaters".
hmmm... nu cred ca-s tot mai multi piromani ai vocalizelor; cred ca-s tot atitia, dar promovati furibund. e normal, nu? modestia si bunul simt nu aduc nimic la rating.
-
Catalin: Domnul A i-un prefacut!! asa sa-i spui cand il mai vezi...
defbest: eu ma feresc :)
samuel mammel: eu am pornit de la mica enciclopedie ilustrata careia am incercat sa ii creez o definitie. si pe toti cei de acolo asa i-am vazut. autosuficienti mi se pare cam putin spus. mie-mi par autosuficienti care incearca sa-si impuna suficientul.
andi: DA :) ti-am spus ca vara trecuta m-am plimba la 2 metri in spatele lui vadim? ce charisma...
adriana, bogdan ghiurco :)
gingav: de ce zici ca e o diferenta de potential, sunt curioasa..
-
Am venit sa nu te dau de gol. ;)
-
Diana esti in zodia capricorn,dar data ? / sper ca nu a trecut!maine e a lui Mutu.
-
adica ionut al meu face 10 ani,el e iepure de apa,maine e ziua lui a ta?
-
hihihihi... acu' deh, fiecare p unde poate! oricum puric ala... mank'ti'as!!!
-
l-ai uitat pe Pavel Coruţ, un alt Mesia al românilor. aproape la fel de cunoscut ca Vadim şi Puric.într-un fel sau altul ei sunt oamenii care au restituit neamului românesc demnitatea neputinţei.
-
Cornel Dinu ma face sa rad, pentru asta il apreciez. Si ca a tinut cu Italia la mondialul din 2006 din Germania.
Ceilalti sunt neplacuti:)
-
Billy's right!!! We want Pavel, we want Pavel, mare om mare caracter...a scris mai multe volume ca Ceausescu, si dragii mei o sa ramaneti uimiti cat a putut El Lider Maximo Rumeno sa scrie
-
Vocea aprinsa, ultima manifestare a unui creier inflambat.
-
inflambat?? :)) sigur nu infloaiat??
-
dna Adriiana: va multumesc pt gandul dumneavoastra si la multi ani lui Ionut. ziua mea este pe 16
-
@All, Da, aveti dreptate!Cu totii! Numai ca acestia au cele doua coarde vocale! Ce ne facem insa cu "Barbatii cu vocea Aprinsa", care au numai o coarda vocalica si continua sa urle/tipe/isterizeze si sa taie respiratia alocutorului!
Am cunoscut un astfel de barbat!
Am zis - asa cum se zice - , ca orice INFIRM are un DRAM de rautate, invidie, egoism - , numai ca specimenul avea TONE; era o FIARA! Nu este VIP, dar mereu se considera UNIC! A ramas irecuperabil! Vai de femeia care l-a indurat atatia amar de ani!
-
imi amintesti de clipul pentru oblio-crux of the matter
am scris despre oblio si-i unul din clipurile mele fav..
despre dan puric nu stiu mare lucru, deci habar n-am daca la el te referi; atata doar ca am rude inamorate de el. l-am auzit vorbind de doua ori: o data despre credinta, si mi s-a parut un pic cam prea infocat, si-a doua oara parea suparat ca cineva facea misto de el, si infiera "zeflemeaua romaneasca". nu m-a impresionat.
La Multi Ani :)
-
Io mi-s, de fapt, deasupra tuturor astora de care zici tu acolo. Numai ca am vocea atit de stinsa ca numa aude nimeni. D-aia nu sunt cunoscut! :))
-
vocile stinse, soaptele mai ales, se tin minte mai mult timp... :)
|
|
<< Home |
|
|
|
Da, da, da!
Dan Puric, desigur... Ce bine-mi pare c-o spui...