| Thursday, December 18, 2008 |
| 3 |
- De ce bate ceasul atat de des, taticule?
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Prima oara am vazut filmul intr-o gradina in care ploua, alaturi de Cristi. Ne-am mutat scaunele sub o streasina, ne-am tinut genunchii usor flexati si ne-am pus ochelarii. Sa ne uitam la Tristram Shandy ca la o acuarela. Am vorbit mult, peste accentele personajelor si ale actorilor, C fiind singurul cu care incalc legamantul sacru al tacerii din timpul filmelor. Ne spuneam diverse secrete susotite, ragusit-tabagite, cu accente greu de inteles. Ca sa ramana totusi secrete. Altfel nu as fi indraznit sa ii spun numele acelui barbat pt care nu am avut, nicicand, nevoie de ceas.
La sfarsitul filmului, de la mijlocul lor in varf, aveam tenisii umezi.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
De fapt nu, nu am avut curaj sa o fac, doar i-am mimat, cu buzele, numele. Nu s-a auzit nici un sunet, iar C avea capul intors spre ecran. Marti seara nu am avut chef sa revad filmul. Desi candva, intr-o vara, imi placuse. |
posted by Diana Adela Martin @ 3:45 PM   |
|
| 4 Comments: |
-
-
Eram si eu in aceea curte anglofila cand a fost proiectat Tristam Shandy.
-
Pecta, da. pare-mi-se ca erai chiar in stanga lui Cristi (Y) si ce mai ploua...
-
Aaa, despre domnul Y e vorba
:)
|
| |
| << Home |
| |
|
|
buna diana