all the small things
 
Monday, May 04, 2009
2 oameni
Desi cearcanele mele nu arata asta, am fost in vacanta in ultima saptamana. In Grecia. Unde am intalnit 2 oameni speciali. Pe langa care cel mai probabil as fi trecut fara sa-i bag de seama. Modesti si discreti.

Pe Kostas l-am cunoscut la una din tavernele de pe strazile laturalnice ale Atenei. In Plaka, un cartier lenes si calm, in care cainii nu latra si singura zarva este a cerceilor si a lanturilor care zdrangane cand bate vantul. Stateam la o masa cu mama mea si ascultam fragmentele de conversatie din jur. Ale trecatorilor, ale vanzatorilor de la buticul de vizavi, a chelnerului cu un musteriu de la o masa alaturata, singurul musteriu in afara noastra. Vorbeau despre carti si despre greaca veche.

Cand s-a apropiat de masa noastra pentru a ne aduce felurile de mancare, l-am intrebat daca vorbeste limba greaca. E o limba dificila, diferita de greaca contemporana, am cativa colegi care s-au straduit mult pana sa ajunga sa-l citeasca pe Platon si Aristotel in original. Eu sunt cu analiticii, a fost de ajuns sa invat engleza urmarind desenele animate de pe Cartoon Network.

L-a bucurat intrebarea si a inceput sa ne povesteasca nitel despre carti, despre studiu, despre limbile straine. Greaca veche a invatat-o singur, din carti, dupa orele de munca. De ce? "Pentru ca dupa ce deprinzi limba, magia poate incepe", mi-a explicat el. Am zambit politicos, crezand ca e o figura de stil. Insa luandu-mi cele doua maini mi-a aratat la ce se referea, rostind niste incantatii. Al caror rezultat a fost acela ca bratul meu drept se racise, in timp ce bratul stang devenise cald. La sfarsitul mesei, mi-a spus mie, Filosoafa, ca misterul este Recele. Si cum de apare el, dat fiind ca noi oamenii transmitem caldura.

Joi l-am intalnit pe Aharon Apelfeld. Un scriitor nascut acum multi ani la Cernauti care a spus povestea Holocaustului sau si a pierderilor sale. Un om care la 8 ani si-a vazut mama si bunica impuscate si care de la 9 ani, cand a reusit sa evadeze din lagarul al carui prizonier era, s-a trezit singur pe lume, doar cu un trecut. Un om care de la 9 ani isi construieste prospetimea si candoarea si increderea in oameni. Un batranel marunt si surazator, cu o sapca pusa strengareste pe cap, care crede in oameni si in surprinzatoarele gesturi de gentilete si omenie.

Imi e putin rusine sa vorbesc despre ei in aceste putine randuri. Despre seninatatea si lumina lor. O fac insa ca un cadou. Pt cei care nu mai vad frumosul din oameni, care pornesc intr-o relatie lipsiti de incredere in celalalt, pt cei care judeca si dau verdicte cu usurinta, care se considera grozavi, crezand in absolutul adevarului lor. Autosuficientilor. Mistocarilor. Celor care ranesc si celor care se tem sa sufere. Pentru ca acestia sunt 2 oameni care cred in surprizele placute ale vietii si in bogatia ei. Si care pur si simplu, nu renunta. Sa spere, sa se straduie, sa supravietuiasca. Mai sunt multi ca ei, pe cuvant ca mai sunt. Mai ascunsi, mai deghizati, Mai nepriceputi sau neinteresati in a se arata. Dar multi, zau asa :)

Scrisul e un cadou, spunea Aharon. Scoti la iveala ceva foarte fragil si luminos care tine de tine, de interioritatea ta, frantura care e cea mai apropiata de copilaria din tine. Printr-un procedeu dureros, al amintirii si al stradaniei de a gasi enunturile si descrierile cele mai reale. Dintr-o nevoie dureroasa si sacaitoare de a da toate aceste ganduri si senzatii afara, prin cuvinte.
posted by Diana Adela Martin @ 8:46 PM  
16 Comments:
  • At 11:14 PM, Anonymous adriana said…

    impresionat diana ,cateodata ma gandesc ca dam de greu si spunem vai ce viata tragica,si acel copil de 9ani prin ce a trecut si acum la varsta pe care o are este un om cu multa cultura..

     
  • At 3:32 PM, OpenID pinguilde said…

    Curiozitati mici dau navala, gata sa sara din varful degetelor in fereastra ecranului, dar nu le las. Parca ar fi o impietate sa zic mai mult decat multumesc, di. :)

    Doamna Adriana,
    Va citesc comentariile si aici si la Adrian Georgescu si cumva, vad o asemanare intre dumneavoastra si Aharon Apelfeld. Scara e diferita, dar de fiecare data sunt impresionata. Respect.

     
  • At 4:16 PM, Blogger Diana said…

    ma impresionati si pe mine, doamna Adriana. Si ma gandesc cu drag si la dumneavoastra si la copii. E asa de finut baiatul cel mic pe care l-am cunoscut.

    Si cred ca povestile pe care alsati atat aici pe blog cat si pe blogul lui Adrian Georgescu sunt niste povesti de viata care pot motiva si inspira multi oameni. niste povesti care merita sa ajunga la cat mai multe perechi de urechi si ochi.
    Si vreau sa va multumesc pt gandurile dumneavoastra pe care mi le lasati fie aici in comentarii, fie in mailuri

     
  • At 5:09 PM, Blogger InBonobo.com said…

    Fata draga, cre'ca esti singura care mer'e-n Grecia sa se bucure de soarele din oameni.

     
  • At 6:14 PM, Blogger Evergreen said…

    :) dacă am avea ocazia să întîlnim astfel de oameni în momentele de cumpănă, poate alegerile noastre ar avea alte fundamente.

    primesc speranţă cînd citesc asemenea rînduri

     
  • At 8:47 PM, Anonymous joacadeamine said…

    Draga mea,
    bine ai revenit cu bine. Mi-era dor sa te citesc. Eu, spre rusinea mea, nu mi-am pastrat legatura cu dl. Apelfeld, dar este una din relatiile ale caror inceputuri promitatoare ar fi trebuit urmate...

    >:D<

    O.

     
  • At 2:57 AM, Anonymous Alex_S said…

    Ma tem ca in calatoriile mele m-am uitat mai mult dupa realizarile oamenilor dusi in loc sa-i admir pe cei prezenti. Nu cred ca e tarziu niciodata sa-ti schimbi modul de a privi lumea.
    Iti multumesc Diana.

     
  • At 5:53 AM, Anonymous adriana said…

    salutari la toata lumea..pe mine m-a impresionat acel batranel ca prin ce a trecut nu a ajuns un criminal pt ca nu stiu daca era de judecat faptele lui si totusi cred ca a avut pe cineva langa el pt a trece de acele momente,eu pe blogul dianei si a lui dnul adrianei simt ca e cineva langa mine si eu nu ma supar cand cineva ma invata sau imi spune ca sar calul,nu vreau sa supar pe nimeni si nu spun minciuni cand spun ca am ajuns sa ma stapanesc in conversatie ,v-am spus odata la suparare ca ionut a fost batut de un parinte,si ieri am fost sunata de la acea circa de politie ca ce fac nu depun plangere?ca am promis si l-eam raspuns ca nu mai depun plangere i-am spus unei doamne si m-a condamnat pt ca puteam sa-l pun sa plateasca ,i-am raspuns ca daca eram sunata de la circa 19 cand am fost batuti in casa cu copii de tigani daca eram de 18 cand laur si-a luat o stanga in cap ca a fost sunat la soacramea ca mai vrea casa ca i-a luat din copii si i-a sechestrat astea sunt lucruri de rezolvat numai ca astea nu se vor rezolva,cand aurica a avut iesirea acea urata nu cu mine a avuto cu persoanele de pe strada ca se uita la noi si nu oprea nici un taxi ca nu risca cu un om bolnav si am luato pe jos si ce ii facea tasu dar nu a renuntat si l-am dus la spital si acum cand se duce la el nu-l gaseste la pavilion il gaseste in piata la cumparaturi si ma intreaba ..cum sa se faca bine???de aceia vreau sa fiu langa ei unde mi-e locul de mama ca nu sunt o mama sa traiesc de pe urma copiilor.. cu mult respect pt toata lumea adriana

     
  • At 1:18 PM, OpenID chrysallidis said…

    suntem norocosi sa intalnim astfel de oameni, cred asta. si atunci cand nu mai credem in bunatate ei sunt cel mai bun exemplu ca aceasta nu e pierduta. frumos ai povestit.

     
  • At 11:00 PM, Anonymous adriana said…

    DIANA VROIAM SA-TI SPUN DE O DOAMNA PROFESOARA DE LIMBA GREACA ,dar a pecat pe lumea cealalta dunezeul sa o odihneasca dar avea 93 de ani ,statea la geam si se uita mmereu la mine si la aia micii ca numai in fatta blocului stateam si trecea doi copii mai mari si unul catre celalalt ii spune;bai ce mam speriat dar eu le-am spus daca ai fii mai aproape ai vede ce ten alb si ochi albastri are ca nu ai mai comenta ,,o doamna care sute de elevi i-a invatat,si avea o prietena cu 2 ani mai mica se cunosteau de 40 de ani eu credeam ca-i e sora nu era sora era doamna care ii facea curatenie ,cand dansa a muri am intrebat fata :unde este prietena dansei?mi-a multumit ca i-am adus aminte ca nu stia de ce nu a mai sunat sau a trecut,prietena ei avusese un accident rutier deci 90 de ani si s-a bucurat ca a anuntato si acea doamna care acum are 91 de ani vine in continoare la fata dansei sa o ajute la treaba ce mi-a placut la fata dansei care este profesoara de limba engleza nu a abandonato va dati seama ca defapt este doamna care avea grija de ea cand era copil tot o doamna cu ten alb si ochi albastri si sunt evreice am aflat la imormantare si iti spun fara rusine ca imi facea semn sa urc pana la dansa ca are sa-mi dea ceva ,,numai oameni minunati am avut langa mine cred ca astai de la dumnezeu ,si acuma cand trec in dreptul acelui geam fara sa vreau ma uit in sus sa-i vad manuta care ma chema si ce ochi albastri cu un ten alb ma intampina si imi zambea,mi-a aducea aminte de tot o sefa la tricotextil care tot evreica era si ma oprea si imi spunea zambeste adriana zambeste ca asa o faci pe soacrata sa sufere nu suferi tu...oameni deosebiti.. cu respect adriana

     
  • At 1:37 PM, Blogger Diana said…

    Evergreen: ziua ta nu a fost recent? daca-i asa, la multi ani

    Octavian :) tu ce drumuri mai ai?

    Bonobo: cam asta mi-a spus si mama Doina :)

    va multumesc si eu pt multumirile voastre

     
  • At 2:14 PM, Blogger Audrey said…

    Coincidenta...pana azi nu auzisem de acest autor...iar azi i-am vazut cartea pe site la Polirom (ma uitam ce carti sa mai comand)si am citit descrierea - pe scurt - iar acum l-am gasit la tine pe site. E un semn sa-l citesc, nu?
    :-)

     
  • At 12:58 PM, Blogger Diana said…

    badenheim e interesanta :)
    ce mai faci?

     
  • At 1:33 PM, Blogger Audrey said…

    Sunt inca nehotarata cu privire la ce mai fac :-) Nu stiu nici macar daca m-am reapucat de scris. Oricum, trebuia sa iau o pauza de blogosfera, ajunsesem sa simt ca nu mai traiesc decat in mediul virtual. Unele bloguri mi-au lipsit, insa - printre care si al tau :-)
    Cred ca mai raman o vreme pe aici. Vezi ca am mai scris si eu cate ceva. Nu ma simt teribil de inspirata, totusi.

     
  • At 5:32 PM, Blogger Diana said…

    si eu ams imtit nevoia sa ma detasez de blog, de aceea l-am si neglijat in ultimul timp.. pofta de scris a ramas insa :)

    sper sa mai borbim, pe curand!

     
  • At 12:01 PM, Blogger Audrey said…

    si nu numai sa borbim. N-am uitat ce-am zis atunci.

     
Post a Comment
<< Home
 
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory