all the small things
 
Tuesday, March 10, 2009
Le sourire d'un jour noisette
Abia m-am spalat pe cap si in jurul meu miroase a nuca si a afine. E un aer asa... lenes aici in camera, ce ma imbie la atipeala si fantasme. Am parcurs lungul drum al diminetii inspre somnul de amiaza printre aburi si creme asa ca acum ma gasesc tolanita pe canapea, prefacandu-ma obosita (dar nu sunt, noo, ca doar nu am muncit la camp). Muzica la casetofon e data incet, intr-atat de incet incat sa nu disting versurile, doar raguseala din voce, noptile nedormite si tutunul, purtate de un ventilator gigant pana la mine si apoi imprastiate in toata camera. Fata incercanata care canta dispare si imi apare in fata, ca un personaj, surasul lui Harry Brauner. Si doara stiti ce suras avea..


E intr-o zi mare, nu are nevoie de condimente si ceaiuri pentru a da drumul la povesti. Acestea cad si se rostogolesc din casetofon precum un ghem atins de pisici. Iat-acum isi aminteste de Brancusi si de o anume tinerete purtata peste tot in lume; cat timp tii in brate strans mamaliguta nu ai cum sa te departezi prea tare de locul in care te-ai nascut: ii placea sa fim numai noi doi la aceste neuitate, pentru mine, intalniri cu caracter, ca sa zic asa, prin excelenta folcloric. Dupa ce se imbaia, aparea intr-un halat gros de baie. Pe cap, un prosop imens se transforma intr-un imens turban. Era incantat sa-mi ofere la cina bucate romanesti gatite de el. Cu cata placere imi povestea despre faima sarmalutelor si a mamaligutei lui, printre admiratorii veniti sa-l viziteze din toate colturile lumii! Rasturnata pe un taler de lemn, mamaliguta era taiata cu ata, precum invatase in casa copilariei, la Hobita. Face brusc o pauza pentru a nimeri intr-un alt loc, intr-o alta amintire Foarte des, dupa o zi de munca, seara, Brancusi ma poftea in atelierul lui la un pahar de vin in modesta 'supanta' unde dormea. Lua ghitara din cui si se acompania, cantand cu glas domol cantecele care ii aduceau aminte de tinerete. Nu erau cantece tiganesti, erau cantece orasanesti. A ruginit frunza in vii.

Intre timp am terminat de rontait alunele invelite in ciocolata si imi pregatesc in liniste tinuta de plecare. Ma misc agale pentru a nu deranja vocea, pentru a nu o aduce in prag de bruiaj si tacere. Numar in gand secundele pana sa ma aplec dupa incaltari. Totul e calculat la sutime. Imi pun vesta, imi iau umbrela si plec. Inchid usa si las in spate un glas care tocmai incepe o poveste despre o iubire mare. Niste ganduri si sentimente care nu merita spectatori.
posted by Diana Adela Martin @ 7:23 AM  
2 Comments:
  • At 3:52 PM, Blogger netstalker said…

    extracalifragilisticexpialiwowdocious

     
  • At 3:57 PM, OpenID pinguilde said…

    De ce ma simt atunci oare ca un spectator care n-a meritat niste ganduri si sentimente? ;)

    Sper ca la cules de povesti ai plecat, di. :)

     
Post a Comment
<< Home
 
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory