Imprastiate pe podeaua unui anticariat, am dat peste o gramajoara de carti despre fotbal. Ioan Chirila, Eugen Barbu, Teodor Mazilu (Fotbalul n-a fost creat de diavol ;)) si alti cativa domni. Carti din vremurile acelea, cele care nu sunt astea. Cand exista o anumita forma de dragoste pentru fotbal facuta din rabdare si nerabdare. Chestie ilogica, deci pe deplin dragoste :) Rabdarea aceea de a asculta meciuri la radio si de a citi carti despre fotbal. Si nerabdarea din pauze: stapanita cu greu 15 minute, sporind intre etape si de-a dreptul insuportabila vara si in miez de iarna.
Ai simtit vreodata cat de greu trece iarna cand nu se joaca fotbal? Nici in fata blocului ca iti rupi picioarele si tu asta vrei, sa iti rupi picioarele? cazi o data pe gheata si haaait ala esti dai cu capul si ramai acolo si n-ai parte de fotbal nici la radio sau teve. Stii cat de fara rost poate simti un copil viata fara fotbal? Sau senzatia aceea de inutilitate pe care o capata timpul cand echipa pt care ai niste sentimente e eliminata din cupele europene?
Eu asa mi-am construit copilaria: rabdari puse peste nerabdari pana cand am ajuns la o varsta. Cand privesc lucrurile detasata si oarecum, nitelus doar, amuzata. Cu mai putine emotii. Ca o persoana matura. Si mai rusinos - ca o intelectuala soft! :)
Si cartile alea stateau pe jos la picioarele mele si eu le priveam. M-am aplecat, le-am scuturat nitel de praf si m-am asezat pe jos, cu picioarele puse turceste sub fund. Rasfoindu-le. Si ce mi s-a parut induiosator a fost faptul ca toate aveau ca semn de carte (pus chiar la inceput sau intre capitole) niste bilete de autobuz. Roase, murdare, cartonate. De 40 de bani. A fost asa un sentiment puternic, ca si cand as fi avut acces la intimitatea unui om. A acelui om care a strans acele carti, care a purtat de grija unei echipe, avand niste sentimente. Si totodata o tristete: am dat cu ochii de o intimitate devalorizata si scoasa la iveala.
Mie imi sunt tare dragi obiectele. Gasesc ca e ceva induiosator in a le privi, in a gasi modul in care reusesc sa pastreze o umanitate. O pasiune, o naivitate, o speranta. Si as fi cumparat toate acele carti daca as fi putut sa indur sa ma revad asa cum eram. Inainte sa incep sa pierd.
Acum imi place fotbalul dintr-o anume disperare - imi da convingerea naiva ca mai pot salva ceva din lucrurile pe care deja le-am pierdut. Ca mai pot ajunge acolo, la copilaria mea. Convingere nejustificabila din punct de vedere logic. Dar deh, dragostea... :)
Miercuri in tramvai, din Nabokovul pe care il citeam a cazut la picioarele unui domn un prezervativ. Cel dat gratuit impreuna cu Gazeta Sporturilor. Era semnul meu de carte - de intelectuala hardcore :)
Eu am carti, ziare si reviste colectionate de tatal meu inca din '70. Le-am adus cu mine la Bucuresti de 3 luni. Le-am pus pe birou dar nu pot sa le rasfoiesc. Pe hartia batrana si galbena a Sportului inca s-au pastrat amprentele lui. Cum as putea sa le citesc eu?
hmmz a aparut! e al treilea dupa pasiunea si dupa scris pe trup. traducerea deloc inspirata, dar fie. daca nu, ia-l de la anthony frost: in engleza, la acelasi pret, cu mai multa stabilitate verbala. mai zemos, zic. si nu te opri din a te scrie. chiar si daca impulsul a fost numai terapeutic :D
Fotbalul din copilărie e una; sau fotbalul din trecut. În fotbalul de azi nu văd cum s-ar putea cineva arunca... Mi se pare foarte departe de ideea de sport. Prezervativul merge cu orice, în altă ordine de idei... :)
Rares: as vrea sa ii ofer fotbalului de azi aceleasi posibilitati de a crea nostalgie - dar asta e o chestie care tine mai degraba de mine, decat de el. minusurile sunt la mine: ca ma entuziasmez greu, ca nu mai astept ceva cu nerabdare, ca nu mai am atatea emotii. ca uneori prefer sa stau in baie si sa imi fac ritualul de pampering decat sa ma uit la un meci (de asta am ratat meciul stelei cu lyon :) )
alex_s: nu am luat decat o carte. ioan chirila - mexicul, aceasta fata morgana. dar ma bate gandul sa il iau si pe mazilu.
Păi nu ți-ai propus ceva aproape imposibil, având în vedere încotro se duce fotbalul astăzi? Nu zic acum să fii/fi fost lașă, dar sunt și alte lucruri care au nevoie de rădăcină nostalgică. Și care au și șanse să o găsească...
pt mine au fost putine astfel de radaicini. majoritatea gata sunt smulse (neptun&mamaia & some other). asa ca: ce fac cu cele care au mai ramas? cu naivitate, le ingrijesc :)
Si mie imi pare foarte rau ca am lasat multe carti acasa.Imi este asa de dor de ele... Mexico 70 am citit-o exact intr-o iarna cand luasem ceva boala de aia de nu te primea la scoala.Cand am iesit din nou afara am jucat fotbal si pe zapada si pe gheata chiar doar fotbal sa fie...Ce vremuri...
foarte frumos. am crescut cu cartile astea. cand am citit prima pagina din "si noi am fost pe conte verde", nu mi-a venit sa cred. m-am simtit ca alis in tara minunilor, cand a deschis usa. daca n-ai citit, o recomand ca pe cartea de capatai din categoria de care zici. "Si noi am fost pe Conte Verde", Ioan Chirila. Amin.
am ascultat meciuri la radio, am vazut meciuri alb negru, l-am citit pe chirila si pe ceilalti; genunchii mi-i mai julesc si acum, ori de cate ori am ocazia. astept cu nerabdare sa creasca fiul meu, sa-l invat si pe el.
Salut. Imi place foarte mult cum scrii. Ai fi interesat sa facem un link exchange? Id mess/mail: andrei_the_wise@yahoo.com blog: www.varby.ro Daca esti de acord astept un raspuns pe mail. Daca nu te intereseaza imi cer scuze ca te-am deranjat. Sa avem bafta la trafic!
Ca sa fiu si eu la fel de intelectual, tare te-ai despuiat in postul asta. Multumesc! Mi-a placut tare tare.