Cu alte cuvinte, descoperă metroul din tine. :)

Primul paragraf parcă e un psalm. Îmi place. Și ideea.

Si eu am auzit de multe ori muzica aia, dar n-am avut curajul sa ma aplec si s-o ascult mai bine. Dar am vazut odata, demult, pe cineva coplesit de ea. Era prin '96 - '97, eram student si tocmai coborasem la Grozavesti, la metrou. Mi-a atras atentia un personaj care arata ca-n povestea ta. Avea pardesiu si geanta. Probabil ca avea vreo 50 de ani, dar nu sunt sigur, pentru ca pe vremea aia, toti cei trecuti de 40 de ani mi se pareau deopotriva de batrani. Se plimba pe peron cu o agitatie linistita. Era ca-ntr-un fel de transa. S-a uitat prin mine cu ochi goi, apoi si-a reluat traseul. Cind s-a auzit zgomotul metroului care urma sa vina, si-a lasat servieta pe peron si nu ca s-a aruncat in fata lui, ci parca a plutit spre el. Nu pot descrie asta. A facut doar un pas, dar a fost ceva lin, ca un dans. Am aflat a doua zi ca era un profesor universitar de la Politehnica.

Uitasem intamplarea asta. Mi-am amintit-o citind ce ai scris acum.

Imi amintesc ca nu mi-a fost mila de el atunci, si ca primului om caruia i-am povestit despre sinuciderea asta, i-am explicat ca ala care se aruncase "parca dansa". N-a inteles. "Parca vazuse pe cineva acolo, jos, intre sine. Nu s-a sinucis. S-a dus in alta parte. Il chema ceva acolo, o voce puternica, iar el n-a putut rezista".

valy si tu sa ai o primavara frumoasa. asa-i ca nu vei mai trece pe aici ca sa citesti urarea asta.. ? :)

Nabbu: yay ce slogan

Rares! din cauza palmelor apropiate :)

grozavestiul e si locul studentiei mele, 54. si a nostalgiei :) iti multumesc mult, mult pt povestea ta. e ciudat de senina.

sti.. eu nus tiu daca cei 10 au murit sau nu. depinde de soferul-de-metrou - un tip despre care nu-mi imaginez nimic. si atata timp cat nu imi imaginez nimic despre el povestea se opreste acolo.

:)

Poate ca soferul de metrou suntem noi, aia care nu aud muzica si care vad doar drumul pe care li se spune ca e normal sa circule. Poate ca soferul e copilul ala ascultator care coloreaza doar in interiorul liniilor.

e un poate :)

bine ca nu e metrou in CCE-2007 adica in sibiu...si cum la bucuresti nu merg din principiu, ma multumesc cu muzica festivalului de jazz care sta sa-nceapa si cu cel al festivalului de teatru care va sa vie...in rest numa' de bine

imi e tare drag Sibiul, Owiwan Kenowi. Mai ales pentru festivalul de teatru, la care merg de cativa ani. pentru care am pierdut si examene de sesiune, pentru care era sa pierd si bacul - detalii minore, insa ;)

"Radu Stanca" e teatrul meu preferat din tara,


enjoy the jazz

Buna Diana i-ti doresc o primavara frumoasa si iartama daca te-am suparat

pacat pt echipa noastra sper sa ne calificam,adriana e foarte racita de cand a venit pe 5 are concursul si spera in dumnezeu ,nu se astepta sa ia gripa ,a fost in bucuresti la un control cu piciorul si s-a dus degeaba ca nu avea aparatul care-i trebuia si a racit asta e ,chiar ma uitam pe bi si la sportivii care sunt varsatori nu prea le-a zis de bine ,te pupic si multa putere de munca

Ma bucur sa aud ca "Radu Stanca" este teatrul tau preferat si ma face sa ma simt mandru ca sunt sibian. Ma bucur ca ai luat bacul..detalii minore - vorba ta
Ma intristeaza insa faptul ca sunt prea putini cei care se mai duc la teatru si asta se vede cu ochiul liber pe strada in televiziune si chiar pe bloguri unde e plin de "inculturisti"...
Cu respect... si mai mult decat atat
Owiwan

hello Di ...! Longtimenosee :(:( De n-ar exista " ironia soartei" atat de usor ne-ar fi sa infiintam un "drum usor "!
E de ajuns sa-I lasam pe diversii " gura -casca " sa se imbulzeasca imprejurul spaimelor noastre .
j.
ps.... primavara insorita sa-ti incalzeasca povestile :):)
xxx.j

http://www.youtube.com/watch?v=f9GH-yvPHSY

Mai bine n-as fi citit comentariul lui 54.

Eram hotarata sa las un comentariu vesel, dar m-as simti ingoranta cand in lume e atata tristete.

Ela,
n-ai inteles nimic. Nu e vina ta. Atit poti tu, si asta e cu adevarat trist. Ce am scris eu acolo n-are nici o legatura cu tristetea. Era o poveste senina, neincrincenata. Mult mai trist este comentariul tau obosit.

Puteai sa treci peste ceea ce am scris eu si sa lasi un comentariu vesel. Nu stiu ce-ai fi gasit amuzant in textul de baza, care a generat comentariile, inclusiv pe cel al meu. Cred totusi ca veselia te-ar fi facut penibila. Nu cred ca scopul celei care a scris textul a fost sa amuze.

Dar incerc sa-ti dau o pista. Pot fi si lucruri vioaie legate de sinucidere. Era un banc. Se duce unul la biblioteca si cere o carte despre sinucidere, iar bibliotecara ii raspunde: ”du-te ba de-aici, ca tu nu mi-o mai aduci inapoi”.

Si, dincolo de astea, mai trist decit comentariul meu mi se par celelalte, in care i se ureaza posesoarei blogului o primavara frumoasa. Sint cuvinte goale, fara esenta. Sinuciderea nu e trista. Trista e doar goliciunea, lipsa de sens si de orizont. Trist e atunci cind vrei sa spui ceva si nu ai ce. Trist e atunci cind dansezi pe peron, dar nu auzi nici o muzica din subteran.

Indraznesc sa spun ca daca eu as fi fost posesorul blogului, mi s-ar fi parut triste toate celelalte comentarii, cu exceptia celui al lui 54. Macar el a incercat sa inteleaga ce se intimpla, chiar daca n-o fi reusit. Pe restul comentatorilor i-a durut in peron, sau in sina, sau in palton. Au scris acelasi raspuns pe care l-ar fi postat daca posesoarea blogului ar fi povestit aici despre Nicoleta Luciu sau despre ultimul volum al lui Philip Roth.

Trist e sa te uiti in jur si sa nu pricepi nimic.

54, nu ma adresam tie si ce ai scris e o badaranie.

Nu ma cunosti absolut deloc astfel ca nu ai de unde sa stii cat pot sau nu.

La fel cum nu il cunosti nici pe omul care s-a sinucis, si la a carui poveste atasezi niste sensuri proprii.

Atribui altor oameni doar ce crezi tu despre ei, din prima, fara sa cunosti prea multe lucruri. Lucru nevinovat, pana incepi sa arunci cuvinte..

Diana,

imi pare rau ca s-a iscat schimbul asta de replici pe blogul tau, dar nu-mi place sa las mitocania netaxata.

Intentia mea era doar sa te salut, sa dau vestea buna cu revenirea pe blog, dar citind o poveste despre o sinucidere - culmea, m-am intristat si-am simtit nevoia sa mentionez.

Mai vorbim noi :)