all the small things
 
Tuesday, June 02, 2009
O istorie despre zgomot si muzica
Îşi aplecară capul încet spre şine pentru a urmări cu coada ochiului sunetele ce îi atrăseseră de pe peron pâna jos acolo, în tunel. 10 oameni care aşteptau într-o dimineaţă obosită şi calma metroul să vină s-au ridicat de pe scaunele lor, şi-au aliniat servietele, şi-au dat jos pardesiile şi le-au pus ordonat, sprijinite de curbura înaltă a scaunului. S-au dus apoi înspre marginea peronului şi s-au lăsat domol in jos. Înspre sunetul ce vine. Şi zâmbind radios s-au culcat.

În acea dimineaţă traficul cu metroul a fost dat peste cap, vă daţi seama. Miile de plângeri ale celor care au întârziat cu duiumul la birou şi sutele de comunicate ale companiilor care au semnalat publicului pierderi inestimabile cauzate de deficitul de personal au condus la noi planuri noi deziderate. "Vă daţi seama cu toţii că acum fiind aprig sesizaţi trebuie luate urgent altfel de masuri pentru a preveni astfel de nedorite incidente inoportunate" era scris în raportul capilor de metrou, xeroxat în zeci de exemplare.

Din ziua ce a urmat a năvălit în subteran o avalanşă de zgomote pentru a astupa muzica. Reclame la televizoare, vânzători ambulanţi strigînd titluri şi preţuri de ziare, poezii compuse de poeţi locali, rugăciuni şi istorii personale. Blesteme înjuraturi şi colinde. Afişe publicitare derulîndu-se foşnitoare şi scări rulante ce se mişcă-n PRAC PRAC. Şi scârnetul roţilor de metrou ca notă finală. Uşi ce se deschid şi îngramadeală generală.

De atunci călătorii au început să meargă andante allegro înainte cât mai repede, pe scurtături atent calculate, împingandu-se eficace unul într-altul, înjurînd batrânul ce coboară prea incet pana cade, unii protejaţi de ipod-uri, iar alţii cu bărbia îndreptată spre piept, înghiontindu-se, dînd din coate. Alert


*


Într-un articol din New York Times, Under Broadway the Subway Hums Bernstein, este o poveste magic-reală despre muzică şi modurile misterioase in care poate apărea. Despre cum poţi trece cu roţile metroului peste o baladă din West Side Story dacă veţi citi articolul, veţi afla ;)
posted by Diana Adela Martin @ 7:16 PM  
18 Comments:
  • At 10:27 PM, Blogger valy said…

    Iti doresc o primavara frumoasa!

     
  • At 7:25 AM, Anonymous Nabbú said…

    Cu alte cuvinte, descoperă metroul din tine. :)

     
  • At 12:01 PM, Blogger pushthebutton said…

    Primul paragraf parcă e un psalm. Îmi place. Și ideea.

     
  • At 4:04 PM, Anonymous 54 said…

    Si eu am auzit de multe ori muzica aia, dar n-am avut curajul sa ma aplec si s-o ascult mai bine. Dar am vazut odata, demult, pe cineva coplesit de ea. Era prin '96 - '97, eram student si tocmai coborasem la Grozavesti, la metrou. Mi-a atras atentia un personaj care arata ca-n povestea ta. Avea pardesiu si geanta. Probabil ca avea vreo 50 de ani, dar nu sunt sigur, pentru ca pe vremea aia, toti cei trecuti de 40 de ani mi se pareau deopotriva de batrani. Se plimba pe peron cu o agitatie linistita. Era ca-ntr-un fel de transa. S-a uitat prin mine cu ochi goi, apoi si-a reluat traseul. Cind s-a auzit zgomotul metroului care urma sa vina, si-a lasat servieta pe peron si nu ca s-a aruncat in fata lui, ci parca a plutit spre el. Nu pot descrie asta. A facut doar un pas, dar a fost ceva lin, ca un dans. Am aflat a doua zi ca era un profesor universitar de la Politehnica.

    Uitasem intamplarea asta. Mi-am amintit-o citind ce ai scris acum.

    Imi amintesc ca nu mi-a fost mila de el atunci, si ca primului om caruia i-am povestit despre sinuciderea asta, i-am explicat ca ala care se aruncase "parca dansa". N-a inteles. "Parca vazuse pe cineva acolo, jos, intre sine. Nu s-a sinucis. S-a dus in alta parte. Il chema ceva acolo, o voce puternica, iar el n-a putut rezista".

     
  • At 11:55 PM, Blogger Diana said…

    valy si tu sa ai o primavara frumoasa. asa-i ca nu vei mai trece pe aici ca sa citesti urarea asta.. ? :)

    Nabbu: yay ce slogan

    Rares! din cauza palmelor apropiate :)

    grozavestiul e si locul studentiei mele, 54. si a nostalgiei :) iti multumesc mult, mult pt povestea ta. e ciudat de senina.

    sti.. eu nus tiu daca cei 10 au murit sau nu. depinde de soferul-de-metrou - un tip despre care nu-mi imaginez nimic. si atata timp cat nu imi imaginez nimic despre el povestea se opreste acolo.

    :)

     
  • At 12:19 AM, Anonymous 54 said…

    Poate ca soferul de metrou suntem noi, aia care nu aud muzica si care vad doar drumul pe care li se spune ca e normal sa circule. Poate ca soferul e copilul ala ascultator care coloreaza doar in interiorul liniilor.

     
  • At 12:21 AM, Blogger Diana said…

    e un poate :)

     
  • At 4:53 PM, Blogger Owiwan Kenowi said…

    bine ca nu e metrou in CCE-2007 adica in sibiu...si cum la bucuresti nu merg din principiu, ma multumesc cu muzica festivalului de jazz care sta sa-nceapa si cu cel al festivalului de teatru care va sa vie...in rest numa' de bine

     
  • At 5:15 PM, Blogger Diana said…

    imi e tare drag Sibiul, Owiwan Kenowi. Mai ales pentru festivalul de teatru, la care merg de cativa ani. pentru care am pierdut si examene de sesiune, pentru care era sa pierd si bacul - detalii minore, insa ;)

    "Radu Stanca" e teatrul meu preferat din tara,


    enjoy the jazz

     
  • At 7:03 PM, Anonymous adriana said…

    Buna Diana i-ti doresc o primavara frumoasa si iartama daca te-am suparat

     
  • At 11:32 PM, Anonymous adriana said…

    pacat pt echipa noastra sper sa ne calificam,adriana e foarte racita de cand a venit pe 5 are concursul si spera in dumnezeu ,nu se astepta sa ia gripa ,a fost in bucuresti la un control cu piciorul si s-a dus degeaba ca nu avea aparatul care-i trebuia si a racit asta e ,chiar ma uitam pe bi si la sportivii care sunt varsatori nu prea le-a zis de bine ,te pupic si multa putere de munca

     
  • At 11:49 PM, Blogger Owiwan Kenowi said…

    Ma bucur sa aud ca "Radu Stanca" este teatrul tau preferat si ma face sa ma simt mandru ca sunt sibian. Ma bucur ca ai luat bacul..detalii minore - vorba ta
    Ma intristeaza insa faptul ca sunt prea putini cei care se mai duc la teatru si asta se vede cu ochiul liber pe strada in televiziune si chiar pe bloguri unde e plin de "inculturisti"...
    Cu respect... si mai mult decat atat
    Owiwan

     
  • At 6:23 PM, Anonymous josephine said…

    hello Di ...! Longtimenosee :(:( De n-ar exista " ironia soartei" atat de usor ne-ar fi sa infiintam un "drum usor "!
    E de ajuns sa-I lasam pe diversii " gura -casca " sa se imbulzeasca imprejurul spaimelor noastre .
    j.
    ps.... primavara insorita sa-ti incalzeasca povestile :):)
    xxx.j

     
  • At 9:25 PM, Anonymous Anonymous said…

    http://www.youtube.com/watch?v=f9GH-yvPHSY

     
  • At 12:40 AM, Blogger Ela said…

    Mai bine n-as fi citit comentariul lui 54.

    Eram hotarata sa las un comentariu vesel, dar m-as simti ingoranta cand in lume e atata tristete.

     
  • At 1:57 AM, Anonymous 54 said…

    Ela,
    n-ai inteles nimic. Nu e vina ta. Atit poti tu, si asta e cu adevarat trist. Ce am scris eu acolo n-are nici o legatura cu tristetea. Era o poveste senina, neincrincenata. Mult mai trist este comentariul tau obosit.

    Puteai sa treci peste ceea ce am scris eu si sa lasi un comentariu vesel. Nu stiu ce-ai fi gasit amuzant in textul de baza, care a generat comentariile, inclusiv pe cel al meu. Cred totusi ca veselia te-ar fi facut penibila. Nu cred ca scopul celei care a scris textul a fost sa amuze.

    Dar incerc sa-ti dau o pista. Pot fi si lucruri vioaie legate de sinucidere. Era un banc. Se duce unul la biblioteca si cere o carte despre sinucidere, iar bibliotecara ii raspunde: ”du-te ba de-aici, ca tu nu mi-o mai aduci inapoi”.

    Si, dincolo de astea, mai trist decit comentariul meu mi se par celelalte, in care i se ureaza posesoarei blogului o primavara frumoasa. Sint cuvinte goale, fara esenta. Sinuciderea nu e trista. Trista e doar goliciunea, lipsa de sens si de orizont. Trist e atunci cind vrei sa spui ceva si nu ai ce. Trist e atunci cind dansezi pe peron, dar nu auzi nici o muzica din subteran.

     
  • At 2:03 AM, Anonymous 54 said…

    Indraznesc sa spun ca daca eu as fi fost posesorul blogului, mi s-ar fi parut triste toate celelalte comentarii, cu exceptia celui al lui 54. Macar el a incercat sa inteleaga ce se intimpla, chiar daca n-o fi reusit. Pe restul comentatorilor i-a durut in peron, sau in sina, sau in palton. Au scris acelasi raspuns pe care l-ar fi postat daca posesoarea blogului ar fi povestit aici despre Nicoleta Luciu sau despre ultimul volum al lui Philip Roth.

    Trist e sa te uiti in jur si sa nu pricepi nimic.

     
  • At 3:10 AM, Blogger Ela said…

    54, nu ma adresam tie si ce ai scris e o badaranie.

    Nu ma cunosti absolut deloc astfel ca nu ai de unde sa stii cat pot sau nu.

    La fel cum nu il cunosti nici pe omul care s-a sinucis, si la a carui poveste atasezi niste sensuri proprii.

    Atribui altor oameni doar ce crezi tu despre ei, din prima, fara sa cunosti prea multe lucruri. Lucru nevinovat, pana incepi sa arunci cuvinte..

    Diana,

    imi pare rau ca s-a iscat schimbul asta de replici pe blogul tau, dar nu-mi place sa las mitocania netaxata.

    Intentia mea era doar sa te salut, sa dau vestea buna cu revenirea pe blog, dar citind o poveste despre o sinucidere - culmea, m-am intristat si-am simtit nevoia sa mentionez.

    Mai vorbim noi :)

     
Post a Comment
<< Home
 
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory