all the small things
 
Sunday, March 15, 2009
Cantec pentru un pieptene


ia un lucru din casa si da-i inca o sansa. ia o cheie. sau o agrafa. o batista roasa. un jeleu pietrificat. gandeste-te la fiecare ca si cand ar ascunde o taina, pe acolo pe undeva. ca si cand s-ar arata doar altora asa. ca o cheie, agrafa, batista roasa, jeleu pietrificat. nu si tie insa, ca doar nu te lasi pacalit asa usor, mai baiete si mai fata.

deci ia o cheie si sufla in ea pana ce ies baloane de sapun scamosat. planteaza intr-un ghiveci o agrafa. dintr-o batista roasa si 2 cioturi de creion fa un balon-elicopter. Iar dintr-un jeleu: un giuvaer!

apoi ia un pieptene. plimba-ti degetele pe el. si asculta :)
posted by Diana Adela Martin @ 1:57 AM   13 comments
Thursday, March 12, 2009
Homarul si Serena - o feerie!
Trantesc cu delicatete portiera scoicii si-i spun taximetristului adresa la care vreau sa ajung. Intoarce capul si ma studiaza. Ranjind. E un homar lipicios si infoiat a carui camasa hawaiana nu-i acopera pieptul intrutotul, lasandu-i la vedere un smoc de par, sudoare si testosteron. Intoarce capul iar, ma priveste si apoi demareaza.

Drumul pe Stefan cel Mare e presarat cu tot felul de referinte critice. Imi arata strada pe care isi construieste acuma casa pretenarul lui, un tzipar cam fraier si usor de dus de nas. Mai incolo, si scoate mana pe fereastra, are firmadebirou un rechinas cu care se vorbise prin toamna sa incheie ceva, da nu-i genu pe care sa te poti baza, ca ala te baga in belele uiteasha!-uiteasha!. La semafor intoarce capul si ma priveste. Ranjind, ma-ntreaba dc stiu cum se pot spala usor verzisorii. Ca unu, Jonny, avea cateva sute de mii de alge de care vroia sa scape, asa c-a pus-o de-o firma de taxi. Intelegi, nu, cum merge treaba? A cumparat masini si devenea onorabil cu castigu.

Tipu e plin de ponturi si relatii. E un homar a-ntaia, de viitor. El stie asta. Numa ca acuma mai ramane ca si eu sa vad. Si sa aprob. Dand din cap uiteasha-uiteasha..

Si poti spala algele si cum o facut-o crabu asta jmekerit de Lali Soare, care a bagat tot in materiale de constructii si acuma iji ridica bluoc . Ca doar cine-o fi acolo ca sa te masoare, intelegi, nu-i asa, unde bat?

In aglomeratia asta de pe Stefan cel Mare eu oftez privind calutii de mare care-si croiesc drumul spre mai departe usor.

*

Ajunsa la Plaza Chibrit, ii spun sa ma lase langa shaormarie. Cobor si o iau la pas, agale, in timp ce hamsiile cu sortz rascheteaza in fasii subtiri imensul strugure atarnat de perete. Apoi le indeasa in lipii.

Apa prin care inot ramane, cumva, diafana stravezie albastra.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 10:17 PM   11 comments
Tuesday, March 10, 2009
Le sourire d'un jour noisette
Abia m-am spalat pe cap si in jurul meu miroase a nuca si a afine. E un aer asa... lenes aici in camera, ce ma imbie la atipeala si fantasme. Am parcurs lungul drum al diminetii inspre somnul de amiaza printre aburi si creme asa ca acum ma gasesc tolanita pe canapea, prefacandu-ma obosita (dar nu sunt, noo, ca doar nu am muncit la camp). Muzica la casetofon e data incet, intr-atat de incet incat sa nu disting versurile, doar raguseala din voce, noptile nedormite si tutunul, purtate de un ventilator gigant pana la mine si apoi imprastiate in toata camera. Fata incercanata care canta dispare si imi apare in fata, ca un personaj, surasul lui Harry Brauner. Si doara stiti ce suras avea..


E intr-o zi mare, nu are nevoie de condimente si ceaiuri pentru a da drumul la povesti. Acestea cad si se rostogolesc din casetofon precum un ghem atins de pisici. Iat-acum isi aminteste de Brancusi si de o anume tinerete purtata peste tot in lume; cat timp tii in brate strans mamaliguta nu ai cum sa te departezi prea tare de locul in care te-ai nascut: ii placea sa fim numai noi doi la aceste neuitate, pentru mine, intalniri cu caracter, ca sa zic asa, prin excelenta folcloric. Dupa ce se imbaia, aparea intr-un halat gros de baie. Pe cap, un prosop imens se transforma intr-un imens turban. Era incantat sa-mi ofere la cina bucate romanesti gatite de el. Cu cata placere imi povestea despre faima sarmalutelor si a mamaligutei lui, printre admiratorii veniti sa-l viziteze din toate colturile lumii! Rasturnata pe un taler de lemn, mamaliguta era taiata cu ata, precum invatase in casa copilariei, la Hobita. Face brusc o pauza pentru a nimeri intr-un alt loc, intr-o alta amintire Foarte des, dupa o zi de munca, seara, Brancusi ma poftea in atelierul lui la un pahar de vin in modesta 'supanta' unde dormea. Lua ghitara din cui si se acompania, cantand cu glas domol cantecele care ii aduceau aminte de tinerete. Nu erau cantece tiganesti, erau cantece orasanesti. A ruginit frunza in vii.

Intre timp am terminat de rontait alunele invelite in ciocolata si imi pregatesc in liniste tinuta de plecare. Ma misc agale pentru a nu deranja vocea, pentru a nu o aduce in prag de bruiaj si tacere. Numar in gand secundele pana sa ma aplec dupa incaltari. Totul e calculat la sutime. Imi pun vesta, imi iau umbrela si plec. Inchid usa si las in spate un glas care tocmai incepe o poveste despre o iubire mare. Niste ganduri si sentimente care nu merita spectatori.
posted by Diana Adela Martin @ 7:23 AM   2 comments
Sunday, March 08, 2009
Noaptea toate drumurile au treceri de pietoni
E adevarat ca noaptea toti pantofii cu toc sunt negri, iar femeile ce-i poarta, niste feline?

E adevarat ca pe intuneric poti ajunge de nicaieri oriunde? Pas dupa pas, doi nori negri cocotati pe un cer cu cravata.

Adevarat e ca lucrurile nu sunt ce par a fi e adevarat? Voi dupa ce proverbe nocturne va ghidati? in viata, dar si in pat

*

Miles Kingston, editorialistul meu preferat, a compilat o serie de proverbe albaneze. Lipsite de logica practica, facute sa le citesti incruntat. Intrebandu-te Whaat the fuck?? Le puteti citi aici si aici si aici. Miles a decedat in 2008, in ianuarie. Era un polymath. Mi-l imaginez zambind cand scria. Textele lui au ceva nastrusnic. Nu da lectii, nu face morala. Se joaca. Neincrancenat..
posted by Diana Adela Martin @ 10:49 AM   7 comments
Wednesday, March 04, 2009
Barbatul care masura timpul cu camera de filmat
Barbatul lua o fotografie veche si o imparti in doua. Treptele cazand inspre usa de la intrare si interiorul incaperii le lasa asa cum erau. Alb-negru si in nemiscare pana se loveau de geam. Se juca doar cu spatiul aflat in afara usilor de sticla, introducand din cand in cand miscare. Perechi de oameni care se plimba, oprindu-se nedumeriti in fata usilor inchise si lovind in geam.


Shadow Piece, instalatia lui David Claerbout, consta intr-o fotografie de prin anii 50 manipulata digital prin introducerea unor cadre filmice in partea de sus a acesteia. O grozavie pe care am privit-o vreo 20 de minute la o expozitie dedicata lui Eduard Hopper si artistilor contemporani pe care i-a influentat. David Claerbout fiind unul dintre acestia. O grozavie care mi-a dat noduri in gat de nostalgie, nascute din simtul trecerii timpului pe care reuseste cu atata forta sa-l redea.

Pentru ca acesta e efectul juxtapunerii imaginii fotografice cu cea cinematografica. Nostalgie si nitica angoasa. Camera de filmat doar masoara trecerea timpului. Fotografia il poate reda intr-o instanta a sa. Alaturarea celor doua medii insa poate capta devenirea. Si asta e un efect tulburator si-n arta rar.

In lucrarile sale, David Claerbout cauta sa prinda timpul. Mereu in miscare, il fugareste cu camera de filmat pana transpare - cadru dupa cadru - filtrat printr-un secundar.

*

La expo de care va spuneam, in camera unde era prezentata instalatia foto-video a lui David Claerbout, se afla si un tata cu baiatul lui. Micut, la vreo 5 ani. Dupa catrva minute, pe ecran apare prima pereche care vrea sa intre in incapere. Nu reusesc, asa ca incep sa se agite si sa impinga cu putere-n usa. Ridica mainile, sunt nervosi. Pustiul incepe sa le faca semne. Isi ridica mainile inspre ei, ii saluta, le face din nou cu mana. Perechea de pe ecran nimic, nu reactioneaza defel la semnele baiatului. Tatal ii spune sa se potoleasca pentru ca pur si simplu cei doi nu il vad. Baiatul e nedumerit, nu intelege But daad, why not?? We're in the same space and time like them! We are, we are!!
posted by Diana Adela Martin @ 6:19 PM   6 comments
Monday, March 02, 2009
Mandru nu doar o zi pe an
GayPride este un proiect initiat de Octavian si Robert. Un proiect care aduna persoane si povesti.

*

Uitandu-ma la Sex in the City si la alte filme si seriale care promoveaza prietenia girl-gay m-am simtit putin stinghera. Asa cum ma simt stinghera in privinta oricarei relatii de prietenie pe care o vad pornind de la niste calcule: de practicalitate sau de coolness. Si acum e moda asta, ca o fata sa isi caute un prieten gay, cu care sa se afiseze si pe care sa il poarte la bratul ei si sa il prezinte ca atare: my gay friend who's by the way gay. O prietenie etalata asemenea unei genti ultimul racnet sau unei perechi de jimmy choo.

Cand vad astfel de relatii de amicitie ma intreb daca vor mai rezista in momentul in care vor incepe sa se estompeze pe ecran sau in reviste. In momentul cand un alt tipar de prietenie va intra in trend: fata si batausul, fata si geekul, fata si timidul.

Cand vad astfel de relatii de amicitie ma intreb daca homofobia nu e o pozitie mai onesta. Prin stabilitatea motivatiilor care conduc la aceasta optiune.

De aceea eu as vrea sa spun, lui si voua, ca-s: Mandra nu doar o zi pe an ca sunt prietena cu Octavian :)

*

Pe site-ul Gaypride veti gasi persoane si povesti. Neexotice, ponderate, oneste, calde, emotionante, fragile, deschise. Pentru ca era firesc sa existe un astfel de site. Pentru aceia care vor ca imaginea a doi barbati plimbandu-se mana in mana sa capete firesc in ochii celorlalti.

Un proiect netrendy. Unul firesc :)
posted by Diana Adela Martin @ 6:31 PM   27 comments
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory