a inviscriptiona = actiunea de a scrie ceva la computer pt a observa mai incolo ca nu era pozitionat cursorul in chenar si prin urmare pe ecran nu a aparut nimic din ce ai batut la tastatura. si doar te-ai straduit...
dezteptare = perioada de timp pe care o petreci dezbracat in dus in asteptarea apei calde. dardaind.
dubling= o totala nesincronizare, 2 multimi de iubiri care nu se suprapun nicicand, o tanjire si un neinteres. ce sa mai... un dribling reciproc. ca in filmele lui wong kar wai!! :)
mama: pur si simplu.. nu inteleg istoria ta cu Q... de ce nu vrei sa ai o relatie cu el, doar te place atata eu: mama, dar eu pt el nu am fluturasi... mama: dar nu i-ai spus chiar tu ca il placi? eu: acum un an si ceva, cand el era cu E!! insa el imi facuse curte in urma cu inca un an cand deja aveam o pasiune cu Z insa chiar cu o seara inainte de ma indragosti la prima vedere nebuneste de Z i-am dat de inteles lui Q ca il vreau si el nimic desi in urma cu 2 ani imi spusese ah imi spusese ca ma va iubi mereu dar eu uite ca nu-l iubeam. mama: zau daca inteleg ceva din tot ce indrugi acolo. eu: ei... i-un dubling total... la asta ma refeream. [atentie! acesta nu-i un dialog real :)]
a mimimica = pasi simetrici si sovaielnici pe care ii fac 2 persoane aflate fata in fata pt a-si da una alteia prioritate
a incrunca= a-ti sterge rimelul din greseala cu sampon in loc de demachiant.
incruncare= perioada de timp petrecuta frecandu-ti ochii strasnic inchisi pt a diminua senzatia de usturime dupa ce ti-ai sters rimelul cu sampon
zdrambet = un zambet cu bucati de mancare prinse intre dinti
doisase = un "te iubesc" codat cand iti e prea rusine sa-l recunosti nedescifrat. astfel ca-l strecori in conversatie asa... aparent intamplator maiculitza ce buna e friptura asta, 2 6, nu crezi!?
" DALRYMPLE (n.) Dalarymples are the things you pay extra for on pieces of hand-made craftwork - the rough edges, the paint smudges and the holes in the glazing.
SHOEBURYNESS (abs.n.) The vague uncomfortable feeling you get when sitting on a seat which is still warm from somebody else's bottom.
DUBUQUE (n.) A look given by a superior person to someone who has arrived wearing the wrong sort of shoes.
BERY POMEROY (n.) 1. The shape of a gourmet's lips 2. The droplet of saliva which hangs from them
LINDISFARNE (adj.) Descriptive of the pleasant smell of an empty biscuit tin.
SIMPRIM (n.) The little movement of false modesty by which a girl with a cavernous visible cleavage pulls her skirt down over her knees
GLENTIES (pl.n.) Series of small steps by which someone who has made a serious tactical error in a conversion or argument moves from complete disagreement to wholehearted agreement.
KURDISTAN (n.) Hard stare given by a husband to his wife when he notices a sharp increase in the number of times he answers the phone to be told, 'Sorry, wrong number.'
LULWORTH (n.) Measure of conversation. A lulworth defines the amount of the length, loudness and embarrassment of a statement you make when everyone else in the room unaccountably stops talking at the same time."
[extrase din volumul lui Douglas Adams & John Lloyd- The Meaning of Liff] HEY YOU, DO YOU KNOW WHAT THE MEANING OF LIFF IS? ;)
Numai in postul urmator veti putea citi chiar lista mea de cuvinte de care am strasnica nevoie! O veti citi?? ;)
Aveam de gand sa fac o lista, doara asa mi-a fost vorba acum ceva timp, insa nu am stiut cum. Cum sa o scriu onest. Mi se intampla des asta, eu nu prea le am cu cuvintele, vedeti doara, de cele mai multe ori mi se par prea stramte, prea mici pentru ceva care-i prea frumos sau dureros. Artificiale, ma jenez cand mi le-aud. Tac sau surad sau urmez cu privirea a raspuns. Iar in scris, mi-e mai lejer sa aleg joaca. Prefer joaca adeseori, de fapt.
Si tot pt joaca il si prefer pe D.A. Tipul nu se ia in serios, nu tine mortis sa castige argumente, sa se impuna ca minte stralucita si ca si (;) ) intelectual, sa demonstreze ceva. El se joaca.
Aici semanam, zic eu. Nu imi plac cei care aduna cunostinte pt a le folosi ca arme si nu ca jucarii, nu ma simt in largul meu in compania lor, siguranta si certitudinile ma fac sa-mi doresc sa fiu neserioasa, intr-adevar neserioasa, pe cat pot si eu, bucurandu-ma ca nu stiu.
Un amuzament personal: sa confirm prejudecatile pe care simt ca le are cineva despre mine. Sa intru in rol.
M-am luat in serios putin mai inainte: cum vorbeam despre mine, cum vorbeam despre cunostinte... Vedeti, nu e usor ... nu e usor deloc :)
Sunt nopti greoaie imbibate cu tutun si coniac si melancolete cantate in surdina, nopti pe pojghita carora bajbai cautand sa le prind de un cot si sa ma prind si pe mine doar doar oi reusi sa ma strecor prin miezul lor pana la un fel de lumina.
- Pentru aventura asta nu ai nevoie de corp, doar de un costum matasos de scafandru!
Trec prin striaturi de vise compacte, fiecare miscare a mea naste alte pliuri. Din kinetograful pe care il plimb dupa mine se scurg boabe de cafea. Le pipai cu mana pt a gasi drumul inapoi. Sunt mici si tari si le confund cu altceva. -Asta-i foarte bine, inca mai poftesti imi spun si ceva ce as putea numi dorinta ma poarta afara din hau. La suprafata. De-acum e iara bine. Noaptea se incolaceste in jurul ochilor, doar zatul ce a mai ramas din ea. Si niste cearcane.
Imi duc mana la ochi si dau sa caut ceva. Altceva :)
Visul e o soapta. Afundata intr-o ceasca de cafea.
------------------------------------------------------------------ aici nu veti gasi nimic, va spun eu :)
eu: si cum e in helsinki? ea: ca in piata romana. numai ca pentru fiecare om pe care il vezi in piata romana, stergi in imaginatia ta alti 10 dimprejurul lui. eu: deci asa.
cand vorbeste, stie intotdeauna ce spune!" mi-a spus mama inca de cand eram mica. "Si ai grija sa aiba ochii semiinchisi, neaparat!" mi-a mai zis o colega. Iar intr-o zi norocoasa l-am aflat.
E un barbat strasnic, genul de barbat care poarta cu eleganta tricoul mulat - ce piesa vestimentara dificila! Si are niste vorbe la el, mama mama... niste vorbe care plutesc printre lumanari si figuri mitice si elefanti negri din lemn de parca fiecare propozitie a lui ar fi o adevarata expeditie. E-o aventura sa-l asculti din care nu stii dc vei mai iesi cu inima intreaga. Sunt o biata fata emotionata, fata in fata cu BARBATUL DE LA TV.
Mi-a atins o coarda sensibila. Imi plac barbatii cu maniere, care au intotdeauna decenta sa intrebe o femeie "si pe unde vreti sa va intru, doamna?" Sau care te refuza delicat "stiti ce se-ntampla, eu nu pot sa va intru atat de adanc in destin, pt ca risc sa ma amendeze cei de la CNA"
Vocea vibreaza, concentrarea nu se mimeaza, camera danseaza invaluitor. Pentru toate acestea si pentru alte cateva motive pe care o fata nu le poate scrie uite-asa intr-un post pe blog, Doru Parv este pe locul 2 in topul prezentatorilor TV preferati.
P.S. nu trebuie sa avem aceleasi gusturi. Nu oblig pe nimeni sa se dea in vant dupa barbatii sarmanti, stilati, elevati.
Cu cateva zile inainte de venirea Craciunului, micutul om de hartie a luat creionul care se afla langa el pe birou si si-a desenat niste dungi. Acum ca se facuse cu niste genunchi, si-a indoit picioarele si a plecat.
Nu pentru ca i-ar fi fost teama de dezamagiri sau de ce ar presupune sperantele. Ci pur si simplu de dor.
Nu avea chef sa petreaca inca un Craciun plictisitor, nebagat in seama de cadourile de sub brad. De cand cea care l-a decupat s-a facut muierusca, companionii sai deveneau din ce in ce mai previzibili, terni si ingamfati. Seturi de creme gemene ce il impung cu glume ieftine. Bratari si cercei ce clangane pana la exasperare ne'ncetat. Plus parfumuri care reusesc sa acopere mirosul de brad.
-Oh Doamne, dar ce cauta toate astea aici?
Iar ce il indigna cel mai tare pe micutul om de hartie era faptul ca cea care l-a decupat primea toate cadourile astea corecte zambind, multumind, gasind cate un cuvant dragut despre fiecare. Mai sa fie... cum asa??
De parca nu ar fi existat o cineva care si-a luat concediu de la serviciu pentru a-i construi ceva. Si nici un cineva care a colindat Bucurestiul in cautarea unor curti interioare pt a i le arata. Zau asa!
Omuletul de hartie ofta. Cu suficienta putere ca sa fie purtat pana departe. Suficient de departe incat sa gaseasca, la un loc, un catel de stofa ghemotoc, de vreo 5, 6 centimetri. Un pachet de carti de joc. Pentru Popa Prostu'. Manusi tricotate cu ate de gat. Si 2 masinute mici, dar mici de tot. Una rosie care gonea cu viteza pe covoare si participa in tururi spectaculoase ale mesei, sfarsind in urma unor devieri periculoase strivita de-un picior de pat. Si una verde, mai aristo, care mergea lent. Ei, asta nu prea ii placea, dar cand cea rosie se mai pierdea, mergea pt o tura. Si un iepuras serios cunoscut sub numele de Benny.
Asa ca anul acesta omuletul de hartie isi va petrece Craciunul intr-un loc spre care ma indrept si eu chiar acum.
[ Manifest pt cadourile care costa timp, rabdare, atentie sau idei!! :) ]
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * Prima oara am vazut filmul intr-o gradina in care ploua, alaturi de Cristi. Ne-am mutat scaunele sub o streasina, ne-am tinut genunchii usor flexati si ne-am pus ochelarii. Sa ne uitam la Tristram Shandy ca la o acuarela. Am vorbit mult, peste accentele personajelor si ale actorilor, C fiind singurul cu care incalc legamantul sacru al tacerii din timpul filmelor. Ne spuneam diverse secrete susotite, ragusit-tabagite, cu accente greu de inteles. Ca sa ramana totusi secrete. Altfel nu as fi indraznit sa ii spun numele acelui barbat pt care nu am avut, nicicand, nevoie de ceas.
La sfarsitul filmului, de la mijlocul lor in varf, aveam tenisii umezi.
De fapt nu, nu am avut curaj sa o fac, doar i-am mimat, cu buzele, numele. Nu s-a auzit nici un sunet, iar C avea capul intors spre ecran. Marti seara nu am avut chef sa revad filmul. Desi candva, intr-o vara, imi placuse.
In ziua in care soarele a disparut de pe cer, oamenii faceau aceleasi lucruri pe care le faceau de obicei. Muscau dintr-un hamburger, invarteau nervos paiul intr-un frappuccino, probau pantaloni care faceau totusi fundul sa para mare, completau tabele in excel. Claxonau.
Si nimeni nu s-a panicat.
-Doara suntem in secolul +20, putem rezolva orice! isi spuneau unul altuia. - O simpla defectiune tehnica, ce altceva? Se va remedia imediat, deindat ce vom chema un specialist.-Pai atunci sa-l cheme cineva pe IT-ist, sa-l downloadeze din nou!
Dar IT-istul, in ciuda incercarilor sale de a le downloada un alt soare, nu a reusit. Cica serverul n-ar fi fost destul de mare.
- Ei, nu-i nimic, vom crea o replica a sa- Sau macar ceva sclipicios care sa aduca cu el, nitel. -I'm thinking... maybe adding an extra edge of fun? - Definitely, the sun needs more fun! -Pai atunci ce sa mai asteptam, haideti sa chemam un designer!
Designerul a venit, s-a uitat la cer, a tzatzait putin a indignare dupa care s-a vaicarit: -Off... dar sa fim seriosi! Eu nu creez ceva de o masura asa mare... Poate un soare ceva mai mititel, XXXXS, pe care sa-l purtam fiecare? Atasat, de ce nu, la geanta sau la portofel? Si decorat, neaparat, cu cristale Swarovski
- OOO, dar de unde atatia bani pt a acoperi costurile de productie?-OOO e revoltator, un soricel personal? -OOO si de unde facem rost apoi de loc de parcare si pentru soare? -Nu, nu se poate, haideti sa-i aducem problema la cunostinta si unui om de stiinta.
Care de indata a si sosit cu toate hartiile sale din care se revarsau calcule complicate. -Stiti, in acest caz avem de-a face, cu siguranta, cu un sistem complet si compact. Nu se mai poate adauga nimic, acolo sus, fara sa ni se strice toate inferentele pe care le-am pus pe hartie. Intelegeti, va rog, nu mai e loc, pur si simplu, in spatiul logic pentru un alt soare. Hic et nunc.
- OOO ce stupoare!!! Cum sa nu mai fie loc intr-un spatiu care nu ocupa loc - nu vi se pare ilogica aceasta constatare?
- Pai.... si n-o sa mai avem deloc soare?
*
In tot acest timp, intr-un sat, copiii locului se pregateau de colindat. Iar barbatii cu muierile lor se pregateau sa-i primeasca cu voie buna si cu portocale. Tocmai bune de muscat dupa atata efort. Povestesc, se inghiontesc, rad, zeama de la portocale li se scurge pe obraji si haine. Stropi mici sunt scuipati in aer, altii cad pe drum. Cata lejeritate si ce nepasare. Lumina toata-i desferecata dintr-o portocala. Din care zbanghiul musca acum.
E frig si cantecele se misca printre crengi, pe ulite, scrasnind zapada pana ajung din ce in ce: aproape. Primiti-i dara si-n casele voastre. Pe colindatori.
Vecina mea stie sa faca anumite chestii pe care eu nu pot.
Pe canapea intinsa, picior peste picior, isi dezveleste portjartierul prin capot. Zici ca acolo jos e un complot. Sau un compot servit cu raritate. Candva-candva, ceva se intampla. Acolo jos.
Acum se relaxeaza altcumva, facand bucate.
Agitate, mainile ei cand gateste is un stol de randunele. Adulmecand condimentate lacrimile ei. Ce cad sarate in stufat. Mainile ei s-au impiedicat de-o amintire. Din vremea cand era subtire, iar sotul ei se ospata cu ea. Candva-candva, asta se intampla.
Din mainile mele n-a iesit nicicand nimic care sa aiba gust. Dojana! Mainile si unghiile mele nu fac mai nimic bun. Ii spun de pe-acum. Pentru a ma invata. Si totodata pentru a ma dezvata de-a mai atinge ciocolati doar pentru a le face sa dispara. Intr-o alta tara, data cu ruj. Dojana!
Bomboanele toate deja le-am trimis acolo departe. Si ma dau singura de gol: aerul pe care-l expir fosneste ca o poleiala.
- Da, racneste ea, ar trebui bagate repede-n manusi, pana nu fac si alte pagube!
Mi le numar: sunt 20 acum si molfaie in catifea si pace.
*
Vecinul, sotul ei, ma cam place. Face ce face si e la usa mea, doar doar oi mai fi stricat ceva. Cu trusa sa de chei franceze, becuri si sfredeluri. Si alte piese care se joaca cu privirea mea. Privirea sa se joaca cu alunita de pe obrazu-mi uite-asa, de parc-ar vrea sa le ghiceasca pe toate-odata. Si sa le noroceasca. E imposibil, niciodata!
- Nu-ti gati imposibilul, domnule! Ala halal teren de joaca.
Ca-ntr-o haina cu 2 fetze, orice lucru este imbracat. Simt asta mai ales dimineata devreme, cand sunt proaspat trezita, adanc somnoroasa. Acela-i momentul cand am cel mai clar senzatia de realitate dubla.
Tot ceea ce este imaginat sau visat este real. Tot ceea ce este trait este real.
Imi rasucesc niste suvite de par pe degete si ma astept sa ating 2 texturi suprapuse si diferite.
Studiu de caz 1 – Bucurestiul
Visat, harta lui se desfasoara cu totul altfel decat in trezie. Bat la pas stradutele Calea Victoriei, Lascar Catargiu, Bulevardul Dacia, Strada Polona si dau peste alte cafenele, alte cladiri, alte piete si curti interioare. Totul este aiurea insa coerent. Pasii mei nu fac zgomot, merg incet incetisor, privesc mult si invat lucruri care nu imi vor folosi nicaieri, nicicand. Amintirea locurilor de aici nu va face decat ca intr-o buna zi, cand nu voi mai visa, sa ma ratacesc. Numai in alta parte poate fi altceva.
Orasul se deruleaza in fata mea din nou. Geamuri turcoaz cu muscate visinii, ferigi olive si niste haine puse la uscat pe o sarma praf praf praf un sant cu niste tobogane un frigider stricat aruncat langa un tomberon o strada lunguiata mirosind a alga o firma luminoasa BAR doua masute asezate pe trotuar un acordeon cu o bareta rupta aruncat de cineva, apoi clinchetul unei biciclete si rotile ei invartindu-se repede repede repede pana nu mai distingi spitele intre ele amalgam.
Usor ametita, ducandu-mi mana la ochi pentru a-i curata, ma trezesc privind in fata mea paletele ventilatorului cum se-nvartesc. Lovesc aerul incetisor si fiecare lovitura o resimt fix in memoria mea, separand fiecare imagine din vis precum fotografiile intr-un clasor.
Maimuta se uita chioras la ventilator si apoi la mine. Nici nu intrezareste bicicleta. Ea nu simte fata si reversul realitatii. Relaxata ii zambesc.Nu vei sti niciodata, draga maimuta, niciodata ca fiecare ens are doua existente. Viata si viata sa.
Vremea abundentei a trecut, doamnelor. N-au mai ramas decat grijile si praful si scamele. Ce trebuie sa stiti e ca:
Problemele vestimentare se rezolva nu cumparand haine noi, ci combinand altfel hainele pe care le aveti deja. Moda trebuie sa fie o batalie impotriva dorintei de a cumpara purtata prin mijloacele imaginatiei.
- Darr Luud, mie nu-mi convine ce spui! Si as vrea sa discut nitel si cu Bertie Russell despre asta. Vezi tu, alegerile ma ametesc mereu, mai ales cand nu prea mai am din ce sa aleg. Intelegi, nu? Deci hai s-o rezolvam intr-un fel. Sau sa-ncercam macar. Aaa-hai...???? Uite, tocmai ce-am vazut o superpereche de pantofi, cred ca ti-ar placea la nebunie cum imi sta cu ei. Hai! Si sterge primul paragraf
era dupa o masa. si am luat fata de masa. penru a o scutura. fara sa vad ca intre faldurile ei se mai gaseau diverse. m-am aplecat peste balcon si-am fluturat-o. cand ce sa vezi, incep sa pice: un codru de paine, 2 servetele si-un cutit. Care a poposit la 15 cm de un domn ce se plimba pe strada, linistit. Tipul a ramas uimit!
Luni, la Teatrul Bulandra, se joaca spectacolul lui Lev Dodin, Viata si destin. Dupa memoriile lui Vasili Grossman. LD e un tip care se pricepe sa faca spectacole puternice.
" - Cum aţi lucrat cu actorii dvs., unii dintre ei foarte tineri?
- Acum câţiva ani, când am luat o nouă generaţie de studenţi la academie, le-am cerut studenţilor mei de anul întâi care nu citiseră în viaţa lor nici 20 de pagini să citească, ca primă temă a cursului meu, această cărămidă de 1.000 de pagini, spunându-le că vor petrece cinci ani din viaţă studiind acest roman din care nici măcar nu eram sigur că voi putea face un spectacol. Pentru că eu cred că în meseria de actor trebuie să intri printr-un şoc, mi-am cutremurat studenţii cu această carte, ducându-i apoi să vadă cu ochii lor lagărele din Siberia şi cele de la Auschwitz-Birkenau, unde am petrecut câteva nopţi.
- Cum au suportat studenţii dvs. nopţile petrecute la Auschwitz?
- A fost o experienţă foarte dură pentru noi toţi, dar chiar asta am intenţionat, ca studenţii mei să fie zguduiţi pentru că asta este convingerea mea, că teatrul nu-şi îndeplineşte menirea decât atunci când îi provoacă celui ce priveşte o cutremurare. Iar ca tu, actorul, să fii capabil să-l zgudui pe spectator trebuie să găseşti mai întâi în tine resorturile acestor sentimente, pentru că, aşa cum spune un personaj din „Lorenzaccio“, „harul este frate cu suferinţa“. Iar eu aş adăuga că suferinţa e soră cu compasiunea. Studenţii mei au trăit diferit clipele petrecute în lagăr, unii au primit în plin această „lovitură“, alţii au încercat să „evacueze“ experienţa, dar în cei mai mulţi dintre ei amintirea s-a înrădăcinat pe veci.
Cel mai important e ca artistul, în cazul lor viitorul artist, să cadă pe gânduri în primul rând în ceea ce priveşte propria persoană, pentru că e foarte uşor să ne indignăm şi să ne pornim contra celorlaţi. Mai greu este să realizezi faptul că răul sălăşluieşte şi în tine şi că se poate trezi la viaţă mult mai uşor decât crezi. Când citeşti despre ororile din Gulag sau din lagărele de exterminare naziste, realizezi că omul e foarte inventiv când trebuie să-l facă să sufere pe aproapele său. Dacă nu ar avea consecinţe oribile, această putere de perfecţionare ar fi chiar demnă de admiraţie. "
In fiecare zi ma trezesc la mare. Printre zgomotele pescarusilor de la lacurile din nord. Si-n apropierea vantului suierand. Azi o rafala a deschis usa de la balcon si a trantit-o cu putere de perete. Nu mai dorm. Stau in pat, intinsa pe o parte, si privesc cerul. Nu vad decat cerul. Si ascult. Marea, iarna e aici.
*
Cu talpile goale am pasit pe terasa si-am privit in jos, inspre sarbatoarea de acolo. Cerul zace strivit in baltoace risipite pe strazi. Il ciugulesc pana si porumbeii. Iar acolo sus nu-s acum decat nori.
*
Imi e somn si tare bine mi-e acum. Ma bucur nedisciplinat de asta zi de raceala.
Uite-o colo, intr-un salon de coafura, stranutand! Lipita intre 2 tapete colorate, e invalatucita toata in aburi de fixativ. Care se preaumfla la fiecare plecaciune a degetului mare. Capturand instant cate-o suvita de par proaspat rasucita dintr-un bigudiu prea mare ce nu a invatat sa zboare. Si-acum, eliberat din stransoare, pica pe podea.
Unde zace neobservat, observand glezne de doamne. Cand va creste mare, va deveni ochean!
Alice sta culcata pe podea si se face ca viseaza, insa infuzeaza. Croseteaza. Face vestoane din ceva ce pana atunci fusese par. Ies un fel de armuri infioroase pentru purtat lupte citadine. Cu peisaje care au amutit. Si cu oameni incruntati, c a r e z b i a r a.
Lasand degeteleandrelele jos, zambeste victorioasa. Poate purcede la dormit. Injumatatita de un foarfece de trefla, prin ale carui ochiuri e numai buna de privit!
*
Sa stiti, dragi cititori, ca aici la coafor e treaba serioasa! Inca se mai fac povesti. Si chiar si la lasat de seara, cand orarul s-a-ncheiat, foehnurile tot mai soptesc vorbe dulci la urechi.
**
Inca din copilarie am cautat ceva care sa se afle la celalalt capat al plictiselii care ma apuca de fiecare data cand mergeam la coafor. Si am gasit, este magia. Cea care ma face sa descopar miraculosul imbibat in viata de zi cu zi. Iar aici, la salon, il gasesti din plin. E ceva ireal in aceste saloane de coafura. Asa cum sunt ele, stereotipizate la maxim, inabusa orice urma de real prin transformarea oamenilor direct in imaginea lor. Zambete care dezvaluie multi dinti, coafuri fixe, machiaje stridente, o cochetarie prea evidenta, pupici zgomotosi aruncati pe obraji: Un tablou pop art compus si desfasurat chiar in fata ta.
In apartamentul domnului T mirosea a liniste si a departe tot timpul. Domnul T, mare iubitor de plante, se mandrea cat colo ca la el acasa poti gasi cele mai misterioase flori, cu arome si culori greu de deslusit. Ginseng cu miros de munte, trandafiri cu frunze de mure, narcise patate cu rom, muscate cu gust de menta si cate si mai cate.
In fiecare dimineata domnul T are o rutina cu totul aparte. De indata ce se trezeste se duce in bucatarie unde amesteca intr-un lighean cu apa diverse prafuri si buruieni scoase din pliculete si strecurate prin ascutitoare. Pana ce apar culori dese, aburinde. Sau dimpotriva, un lichid limpede si stralucitor. Apoi domnul T trateaza fiecare planta in parte cu lichidul compus special pentru ea.
Pentru prietenii domnului T nu era niciun secret faptul ca acesta avea un ceainic drept stropitoare.
