all the small things
 
Monday, November 26, 2007
Downdated
Saptamana trecuta am prins in treacat una dintre emisiunile dedicate alegerilor europarlamentare, mai exact cea in care are loc un mini concurs de cultura generala. Nu stiu daca ati observat si voi maniera in care moderatorul se disculpa pentru eventuala lipsa de cunostinte a candidatilor. Pe mine m-a amuzat nitel.

Stiti, acesta este mai mult un concurs de noroc. Deci nu e nici o problema daca nu stiti. Nici noi nu stim toate raspunsurile la intrebari. Nici cel care a redactat intrebarile nu stie toate raspunsurile. Si oricum, acum traim in epoca internetului, daca nu stim ceva putem oricand sa apelam la Google. Sunt intrebari foarte foarte grele si sa nu desconsideram rolul pe care il joaca norocul intr-un astfel concurs.

Si a inceput si "pokerul" de cultura generala. Prima mana i-a apartinut unui candidat de la UDMR (dar nu are asa importanta partidul) care a trebuit sa raspunda tocmai la intrebarea fiti atenti Cu ce forma geometrica se aseamana Franta? Maiculita maiculita greu. Parlamentarul se codeste ce se codeste si in cele din urma recunoaste ca nu stie raspunsul la aceasta intrebare.

Las la o parte faptul ca m-a mirat ca domnul respectiv se uita la intrecerile sportive cu sonorul dat la minim (altfel cum de nu a auzit, macar in treacat, despre selectionata sau reprezentantii Hexagonului ?). Ce m-a surprins a fost sa descopar acest program educational Clasa EUROPAatru care isi propune sa formeze elevii de clasa a 4a, cetăţeni de mâine ai Uniunii Europene, pentru a deveni purtătorii noştri de cuvânt în familiile lor (Jonathan Scheele). Clasa EUROPAtru este un program destinat elevilor de clasa a patra ce are ca scop transmiterea informaţiei europene într-un context adecvat vârstei, împletind informarea cu jocul, contribuind astfel şi la dezvoltarea creativităţii şi spritului de competiţie intre elevi. Astfel copiii invata ca Belgia este faimoasa pentru bomboanele de ciocolata, ca irlandezii mai cred si azi in spiridusi, ca englezii beau ceai la ora 5 fix, ca Italia are forma unei cizme si Franta pe cea a unui hexagon.

Mi-ar fi placut ca prezentatorul sa-i fi pus sa recunoasca la final ca NU SUNT MAI DESTEPTI CA UN COPIL DE CLASA A 4A.

P.S. L-am apreciat pe contracandidatul domnului de la UDMR care a dat dovada de solitaritate cu acesta si a recunoscut ca nici el nu stie sa raspunda la intrebarea ce-i picase.
posted by Diana Adela Martin @ 8:38 PM   0 comments
Friday, November 23, 2007
Taking Things Seriously
Un prosop, o conopida uscata, o cascheta militara, un trofeu gigant. Taking Things Seriously (de Joshua Glenn & Carol Heyes) este o carte muzeu cu 72 de exponate, fiecare in parte fiind unobiectsicevain+, un plus dat de vise, pasiuni, inocente.

Ma emotioneaza sa observ cum aste detalii se strang in jurul unui obiect, invelindu-l intr-un pardesiu ocrotitor plin de magie, transformandu-l intr-un fel de om mai mic, o copie de forma diferita a celui care le detine.

Un astfel de muzeu este si spectacolul lui Jan Lowers - Isabella’s Room: cu obiecte care redau o viata, cea a lui Felix, tatal regizorului, decedat in urma cu cativa ani. Scena e decorata cu o multitudine de obiecte arheologice si etnologice sculpturi unelte masti din Africa sau India despre care JL spune ca sunt o mica parte din cele peste 5000 de artefacte mostenite de la tatal sau. Aceste obiecte reprezinta atat motorul spectacolului cat si al destinului Isabellei.

Pacalita din copilarie in privinta identitatii parintilor ei, Isabella ajunge sa creada ca este fiica unui print african al desertului de care incearca sa se apropie afectiv prin intermediul colectiei de artefacte despre care crede ca ii apartin acestuia. In jurul acestora si de-a lungul a aproape un secol se incheaga un show emotionant, fragil si pe alocuri strident despre o tipa care iubeste viata si aventura. Something I somehow liked.

Cand aveam vreo 4-5 ani aveam o perna rosie - IUBITA o chema - de care eram nedespartita. Tanjeam dupa ea, sufeream dupa ea. Nu suportam sa o vad imbracata. Atarnand cu un colt de mana mea mergea peste tot dupa mine, in vacante, in unele vizite, la spital. Atunci am fost cel mai aproape de a intui ce inseamna sa-ti descoperi contrapartea intr-un obiect.

*

Acum cateva zile mi-am amintit de toate astea. Stateam pe jos cu o roseata ciudata in piept si priveam o geanta asezata pe scaun, geanta bunicii mele, geanta cu care mai apoi am inmormantat-o pe bunica mea. A fost straniu sa descopar acolo lucruri care nu se mai vad, la inceput mi-a fost greu sa ma uit la ele, nu am intotdeauna atitudinea potrivita, de cele mai multe ori prefer sa ma ascund, dar dupa un timp am prins cum sa le privesc. Ca sa nu uit: Cum bunica mea ma striga nunuca si alerga cu mine prin casa. Cum am prins fotbalul si tablele alaturi de bunicul. Nu imi explica niciodata regulile, ma lasa sa le descopar - ce e ala un otzaid? uita-te si ai sa pricepi. ce-i un oftait? tacere aha, deci ala-i un ofsaid - cea mai buna lectie. Am crescut cu basme vechi romanesti pe care nu le-am mai auzit de atunci si printre creioane colorate. Le imprastiam in sufragerie si le dadeam caractere si destine. Imi jucam opera soap in fiecare seara. Pe peretii apartamentului lor mi-am mazgalit primul blog cu desene ganduri si versuri te-am vazut mi-ai placut/ ce ramane de facut/ nu gresesti/ sa-mi spui ca ma iubesti. Bunica mea era patimasa si tipa in enervari de scurta durata. Bunica mea l-a injurat pe soricelul care s-a ascuns in camara cu dulceturi. Bunicul meu juca fotbal si la pensie si il iubea pe Lacatus. In unele zile sunam la numarul de telefon al clubului Steaua pentru a-i auzi vocea insa doamnele care raspundeau imi ziceau ca-i ocupat. Tragedia minora a copilariei mele asta a fost, ca nu am vorbit la telefon cu Lacatus. Bunica mea facuse o pasiune pentru Bobby Ewing si se supara cand ii ziceam ca-i urat bunico. Bunica mea tinea cura de slabire si ma ruga din cand in cand sa-i iau un ruj. Era roscata si-avea ochii verzi. Bunica mea ma sfatuia sa ma marit cu-n fotbalist sau macar sa-mi fac copilul fotbalist sau sa am un prieten care sa ma conduca seara dupa teatru acasa si ai un prieten ca sa nu mai vii singura seara de la teatru? ma tot intreba. Si facea niste prajituri bune cu cacao si nuci dupa o reteta secreta pentru vecini si profesoare, dar in special pentru mine. Facea atatea lucruri de dragul meu. Imi dau seama cat de pustiu s-a facut in jurul meu cand ma gandesc cat de putini oameni au mai ramas care sa tina la mine. Am emotii pentru tine, sa ma suni sa-mi spui ce ai facut.

Tocmai geanta aceea.

[un interviu cu Joshua Glenn despre carte aici. O excursie Flicker printre lucrurile lui JG aici. Mai multe povesti in acest articol. Iar aici si aici cateva cronici despre Isabella's Room]

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 10:35 PM   4 comments
Thursday, November 15, 2007
Intamplari posthalloween
Zilele astea parca sunt facute sa ma sperie. Marti mergeam ganditoare si zgribulita inspre Odeon cand deodata sare in fata mea tipand baaaau un pusti ascuns intr-un intrand de librarie. Fireste ca m-am speriat. De-acolo pan' la teatru am mers tinandu-mi strans incheietura mainii pentru a-mi masura pulsul si incercand sa imi amintesc daca am citit ceva in Libertatea despre asta [Libertatea este ghidul meu pentru interpretarea comportamentului urban].

Ieri am iesit din casa si mergeam cu pasi repezi inspre metrou, aidoma de neatenta ca mai-nainte cand deodata, trecand pe langa o masina (pe care scria ceva de ERBASU - poate ca Libertatea ofera mai multe amanunte in acest caz), barbatul aflat pe locul soferului isi lipeste mutra de geam si urla ceva. Parca era un rechin in acvariu, un exponat damienhirstian, asa cum statea lipit de geam, cu gura larg deschisa. M-am uitat lung la el incercand sa imi dau seama daca e dragut. Nu cred ca era. M-am indepartat indignata.

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 6:43 PM   9 comments
Monday, November 12, 2007
Nora ca entertainment
M-am plictisit ingrozitor la Nora, spectacol regizat de Thomas Ostermeier. Ultimele minute ale spectacolului le-am petrecut spunandu-mi in gand sinucide-te, omoara-l, dispari, impacati-va si faceti sex. [spoiler: Il omoara]

In 1879 cand a avut premiera, spectacolul a obligat la crearea unui spatiu de dezbateri in jurul sau, fiind extrem de indraznet si de provocator. Finalul propus de autor a starnit controverse prin decizia Norei de a-si parasi sotul si copiii, un veritabil statement revolutionar la acea vreme. Pare fireasca intrebarea in privinta modului in care sa montezi o astfel de piesa al carei mesaj pare in prezent perimat. Pe ce elemente sa mizezi?

TO mizeaza pe familiaritatea spectatorului contemporan cu situatia Norei, o situatie des intalnita nowadays - a femeii intretinute, care traieste de pe urma lookului si din indeplinirea capriciilor finantatorului ei - pe care muleaza textul ibsenian intr-o incercare de a-l actualiza. TO are acelasi punct de plecare ca Ibsen, dar alege sa dezvolte scenariul prin mijloace diferite. Astfel, el incearca sa coolifice personajele insa nu reuseste decat sa le caricaturizeze, golind povestea de miezul ei tragic.

TO forteaza aceasta actualizare, introducand tot felul de elemente menite sa ii fie familiare spectatorului contemporan: intriga, decorul, schitarea personajelor (Dr Reck este bolnav de SIDA, Torvald este un yuppie care se mandreste cu jobul si cu gadgeturile sale, suprasexualizarea - pe de o parte conturarea relatiei dintre Nora si Torvald in termenii unui targ sex-bani si pe de alta parte numeroase inserturi cu conotatie sexuala). Alt lucru care nu mi-a placut a fost acela ca mi-a dat senzatia ca TO incearca prea mult - sa fie modern si uber cool: prin muzica aleasa, rotirea decorului, momentele de dans, costumarea Norei pentru carnaval in Lara Croft.

Insa tocmai miza pe familiaritate este ceea ce rateaza spectacolul, ducandu-l spre zona entertainmentului ieftin, de televiziune. Spectatorii nu sunt nici provocati sa problematizeze, nici intrigati, doar distrati.

Rezultatul este un spectacol care aduce cu un soap tv show, un fel de Tanar si nelinistit featuring Oprah. Iar in contextul acestui soap dramatismul unor situatii, anumite framantari si dileme morale se atenueaza, pierzandu-si forta si ramanand doar cu aura de divertisment facil. Ca spectator le astepti si iti apar firesti si necesare pentru a face show, tot asa cum par firesti si necesare in trama oricarei telenovele sau emisiuni confesionale.

[O Nora care mi-a placut: cea a lui Radu Alexandru Nica]
posted by Diana Adela Martin @ 12:42 PM   3 comments
Sunday, November 11, 2007
Just Playing - dianacronisme (3)
I was once watching some children playing in the playground, and it suddenly dawned on me that they were acting out the perfect play. When I am thinking about my work, I often remember my childhood games. The very essence of creativity is concealed in the playground. When playing, children create themselves. They put themselves in an environment that is under their control. Only when playing can children gain their own freedom - a freedom which they are not normally entitled to, because they are still dependent on the alien world of grown-ups. In the playground, children create their identity and also - I believe - their fate. The rest of their lives is a repetition of the same themes, the same games. As they live their lives, they will keep finding what they found in the playground, and they will keep losing what they never found in their games. [Oskaras Korsunovas]

Anyway, pasind acum in jocul Elei, urmeaza 7 minuni personale:

7. Magazinele cu haine. Anticariatele: imi plac pentru ca spre deosebire de librarii functioneaza dupa principiul surprizei. Imi place la nebunie sa caut carti nu-stiu-ce-anume
6. Constanta iarna & Delta Dunarii
5. Parcul Cismigiu
4. Tratoria Il Calcio si Cofetaria Capsa pentru partidele culinare de acasa; in deplasare prefer Casa Hirscher din Brasov
3. Clujul. Ma gandesc serios sa ma mut aici. Intre timp, pentru a favoriza procesul de naturalizare, am inceput sa tin cu CFR Cluj (everyone now: de la 907/ am fost primii pusi departe/ cu echipa Clujului/ mandria Ardealului)
2. Patul meu si canapeaua
1. Teatrul Radu Stanca din Sibiu

Daca vreti, puteti impartasi la comments lista personala de minuni.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 9:43 PM   3 comments
Sunday, November 04, 2007
dianacronisme (3)
"I was once watching some children playing in the playground, and it suddenly dawned on me that they were acting out the perfect play. When I am thinking about my work, I often remember my childhood games. The very essence of creativity is concealed in the playground. When playing, children create themselves. They put themselves in an environment that is under their control. Only when playing can children gain their own freedom - a freedom which they are not normally entitled to, because they are still dependent on the alien world of grown-ups. In the playground, children create their identity and also - I believe - their fate. The rest of their lives is a repetition of the same themes, the same games. As they live their lives, they will keep finding what they found in the playground, and they will keep losing what they never found in their games." [Oskaras Korsunovas]

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 5:45 PM   0 comments
Niste ganduri
Putini oameni la intalnirea de azi de la Teatrul Act cu Josef Nadj. E ciudat sa vezi cum niste tipi care sunt importanti pentru ce se intampla acum in cultura europeana si care impun noi forme de exprimare artistica trec ignorati in spatiul cultural bucurestean.

Primavara asta m-a intristat sa vad la sala mare a TNB vreo 30 de spectatori la Drumul spre Damasc regizat de Oskaras Korsunovas (laureat in 2006 al Europe Theatre Prize for New Theatre Realities. BTW Josef Nadj a primit la randul lui acest premiu, tot in acelasi an). Uneori ma gandesc ca pur si simplu nu le poti face concurenta cazacilor zburatori.

Josef Nadj - Un om care a povestit incercarile lui inspre metoda proprie, trecand prin observarea comportamentului animalelor, mima, scrima, acrobatii, teatru al mastilor. Un om in cautarea acelei farame de umanitate ferita de scleroza si imbatranire, mereu apta sa redescopere lumea si sa se lase fermecat de ea, un alchimist care cauta sa decanteze miscarea in speranta de a fauri emotie si sentimentalitate, de a starni instinctele prin imagini. Un prestidigitator metafizic ar spune Bruno Schulz. Un jucaus mistocar.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 4:36 PM   3 comments
Saturday, November 03, 2007
dianacronisme (2)
Mama imi spune ca si-ar dori sa seman mai mult cu Lili Sandu.



Ma uit la filme. Ma intalnesc cu prietenii. Nu ma duc la cafenelele din Dorobanti. [dar nici eu, n.m.] In plus, din vara, cand va amintiti ce calduri au fost, ma trezesc pe la 6.30 [!!! n.m.] ca sa fiu pe la 7 pe stadion sa alerg. [??? n.m.] Si asa mi-am format un program sa ma culc seara pe la 22-22.30 [dar tocmai la ora aia incep desenele pe Animax, draga Lili n.m] ca sa ma trezesc dimineata la 6.30. Pe langa asta, mai pictez. [inca un lucru la care nu ma pricep n.m.] Imi place si ma relaxeaza mult pictura. Si gatesc: [in acest moment imi las privirea inspre pamant a rusine] creveti, calamari, scoici, peste. Imi plac mult fructele de mare. In general mananc foarte sanatos: broccoli, conopida, spanac proaspat. [hmmmm n.m.]

Imi e din ce in ce mai clar ca eu nu sunt o diva.

[interviu cu Lili Sandu in numarul din noiembrie al revistei Viva]
posted by Diana Adela Martin @ 6:07 PM   5 comments
Thursday, November 01, 2007
dianacronisme
Ma simt confortabil in amintirile cu mine copil. Asta ca si cand as fi sarit la sotron peste ani pana sa ajung la mine acum. Am pierdut cele cateva casute (cu amintiri, prieteni, lucruri) care ma ajutau sa ma identific cu cea de acum 5 4 3 2 ani.

Putina confuzie si putina tristete, primele senzatii de la care pot porni inspre ceva nou si proaspat.

There's the season of dreams silent retreating.
An empty space waiting ahead
to be filled with anew.

Copilaria mi se pare atat de fireasca. Un sezon catre care merita sa te indepti neincetat, in salturi gigantice. Solutia pentru orice anorexie a fericirii.

What you say about our artificially prolonged childhood - our immaturity - takes me a little aback. After all, the kind of art closest to my heart is precisely a regression, childhood revisited. If it were possible to reverse development, to grasp some road back around to childhood again, to have its abundance and limitlessness once more - than that age of gold would come to pass. My ideal goal is to mature into childhood. That would be genuine maturity. [Bruno Schulz - Letter to Andrejz Plesniewicz]

Pe 3,4,5,6 noiembrie la Teatrul National Bucuresti Josef Nadj & co joaca Filosofii, un spectacol dedicat acestui maestru al copilariei. Creat in 2001 cu ocazia Festivalului de Dans de la Cannes, spectacolul a fost distins ulterior cu premiul criticii.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 10:46 PM   4 comments
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory